299 raspunsuri la acest subiect

[gina_raluca]

Semiramida, ma bucur foarte mult ca te gandesti la terapie! Stiu ca LadyJ a explicat intr-un capital anterior despre clinicieni vs. consilieri, practicanti vs. supervizori. Ai citit mesajul?

Conchita, stiu ca lucrezi la un proiect si ma gandesc daca ar putea include si informatii/date de contact sau recomandari pentru terapeuti buni. O idee.

Semiramida, nu stiu cum gasesti psihologii in Romania, dar mergi pe recomandari si daca poti, suna-i si vorbeste cu ei pentru cateva minute. Intreaba-i despre ce tip de terapie folosesc si vezi daca simti vreo conexiune cu unul dintre ei. Relatia asta cu terapeutul va fi instrumentala in terapie!

Mihaela, abuzurile suferite de copil sunt incredibile, de o cruzime fara limite..

Olympia si Simali, va inteleg perfect. Eu, cand simt ca se apropie altii de mine prea mult, simt nevoia sa fug si sa ma ascund pentru ca simt ca nu pot reciproca.

[gina_raluca]

Semiramida, imi cer scuze! Am citit ca vrei sa faci ordine si nu stiu de ce am echivalat asta automat cu terapia

[simali]

Citat:

citat din mesajul lui gina_raluca Eu, cand simt ca se apropie altii de mine prea mult, simt nevoia sa fug si sa ma ascund pentru ca simt ca nu pot reciproca.

Este un paradox, pentru ca totusi ne dorim prieteni si visam sa fin inconjurati de oameni buni, etc. dar parca facem totul pentru a ne sabota aceasta dorinta.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

[mihaela_s]

Da, cartea e autobiografia autorului, probabil e un mod de a scapa de "greutatea" enorma pe care o ducea in spate...avea 11 ani parca atunci cand a "scapat" de acasa. O profesoara a fost cea care a reclamat, desi pana atunci mai multi vazusera ca e ceva in neregula cu copilul, dar mama ii mintea pe toti. Abuzul a inceput de mic, el isi amintea de pe la 3 ani...

Eu am citit cartea in concediu(am fost in Egipt in ianuarie), am zis ca e o carte subtirica, numai buna de dus la drum...insa 3 zile am fost stoarsa. Stateam la soare cu cartea in mana si imi dadeau lacrimile... La fel cum am fost cand am citit capitolele subiectului de fata...cumplit prin ce ati putut trece atat de multe dintre voi...cumplit...



fii alaturi de Mihaita





vorbe de copil...



Hobby

talentele nazdravanilor

calator de profesie

[pitzinuca]

Buna dimineata dragele mele!



Semiramida - sarumana. Cu voce tare ziceam ca vreau baiat, ca din ratiuni practice de haine si jucarii, etc. Dar sunt atat de bucuroasa ca voi avea o fetita! Oricum pe lista aveam numai nume de fete si chiar a ramas unul in top de ceva vreme, care mi-a venit pur si simplu in cap - Kira.



In alta ordine de idei, si eu ma simt bine singura si mai demult era un adevarat chin pt mine relationarea, chiar si in familie. ma gandeam: da' de ce trebuie eu sa fac toate astea? sa vorbesc, sa socializez, etc, etc. De ce? pentru ca asta este mediul meu cu care m-am obisnuit. Singura de mica, acasa, cu cheia de gat, apoi singura social, intotdeauna am fost cumva altfel si singura.

Maica-mea e tziganca - nu cu fuste, taica-miu maghiar (stiu maghiara). Si toata copilaria am auzit de la ea, de la bunica-mea sau verisoare ca trebuie sa ma feresc sa zic asta - deci alt factor de insingurare. Sau tot ele imi mai ziceau "bozgoroaica" (bozgor-apelativ depreciativ pentru ungur), vorbeau despre "bozgorii tai". Mie imi venea sa tip in gura mare "sunt tzigancaaaaa". si cand am crescut am si facut-o. Prima oara a fost mai greu. Apoi sa te tii! Toata lumea stie .

Cand ma duceam in vacanta la bunicii ceilalti, iar eram privita altfel - de data asta eram romanca, care nu stie bine ungureste. Stiu f bine dar nu am vocabular nativ, am invatat maghiara acasa.



Apoi in generala au inceput sa imi creasca sanii. Aveam niste sani enormi pt varsta mea (si acum la fel, dar ne-am obisnuit unii cu ceilalti :)) - alt factor din cauza caruia ma simteam singura, sau nu ca celelalte. Vai ce le mai invidiam pe fete pentru sanii aia micuti care nici nu se cunosteau in sarafan, care le permiteau sa alerge fara retinere, sa fie vesele si fericite! Eu mi-i presam cu un maieurile si din cauza asta s-au lasat. In clasa a 12-a mi-a zis bunica-mea din partea tatei sa pun mana sa imi cumpar un sutien. Mama nu a fost in stare. Nu a fost in stare sa vorbeasca cu mine, sa mergem intr-un magazin, sa probez cate ceva, sa ma faca sa ma simt mai bine.

A propos de menstruatie, eram acasa cand s-a intamplat, si tot eu mi-am dat seama, maica-mea nu stia ce e cu petele maron de pe chiloti. A inceput sa rada de bucurie si asta a fost tot. Nu tu discutie, explicatie, etc.



Cand eram mica aveam o chestie. Tanjeam dupa prietene, desi nu prea aveam. Si mai toaste fetele pe care le vedeam imi placeau. Dar cand legam un soi de prietenie cu vreuna, incepeam sa o copiez la ceva: la ris, la vorba, la un anumit gest. Si tot timpul parca ma transpuneam in altcineva, pentru ca de mine nu imi placea. Uite ca nici nu imi dau seama cand a disparut asta...



Fetelor ce bine imi face subiectul asta. N-am mai vorbit atat despre mine de nu mai stiu. Si tot mereu apar chestii noi de care imi aduc aminte. Poate la un moment dat am sa dau un copy/paste/print si le voi oferi cateva ore de lectura parintilor mei.



eu , cu (DPN 27.08.2010), andi si tati

_________________________



traduceri si asistenta

________________________

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui olympia Ma gandeam ca drama cea mare a unui copil captiv este ca trebuie sa dea ce n-a primit. Eu daca am o zi in care interactionez mai adanc si fara pauze de reculegere cu toti membrii familei, ies stoarsa. [

Cred ca depinde putin si de ce fel de copil captiv este, ce fel de atasament dominant (cu mama de obicei) a avut in copilarie. Fiindca in cele mai multe cazuri practica acelasi tip de atasament in relatiile adulte, atasament pe care-l va transmite de cele mai multe ori propriilor copii.

Asa distingem intre copiii caprivi atasati ambivalent in copilarie si cei atasati evitant. Ambii traiesc permanent cu teama de abandon, dar primii cauta apropierea, risca, investesc totul, desi sunt anxiosi; iar ceilalti evita contactul, se izoleaza, de teama de a nu fi respinsi si abandonati, fiind depresivi.
Mai sunt si cei cu atasament dezorganizat, unde se complica situatia.

Atasamentul ambivalent apare cand mama este din cand in cand grijulie, dar nu constant. Este preocupata si pare sa nu isi "auda" copilul decat in momente aleatorii. Copilul atunci cere din ce in ce mai insistent, plange mai tare si mai mult, incercand sa atraga atentia mamei, sa-si asigure grija de care are nevoie. Stie ca daca exagereaza cererea are mai multe sanse sa i se raspunda.

Atasamentul evitant apare cand mama isi ignora si/sau respinge copilul. Nu e disponibila pentru el - emotional vorbind. Copilul stie ca nu va primi orice ar face si renunta sa mai ceara, concentrandu-se pe explorare si renuntand la relationare. Isi neaga nevoile emotionale.

Inclusiv aici pe topic, am observat, cativa copii captivi care sunt (dupa parerea mea ) clar intr-una sau alta dintre categoriile astea doua. In ceilalti par mai amestecate.

Si nota de optimism finala: stilul de atasamet se poate schimba, modelul intrinsec de relationare se poate updata, dar numai in relatie.

Edit: ca am scris prostii din graba... sau o fi actul ratat? Flower

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui simali Citat: citat din mesajul lui gina_raluca Eu, cand simt ca se apropie altii de mine prea mult, simt nevoia sa fug si sa ma ascund pentru ca simt ca nu pot reciproca. Este un paradox, pentru ca totusi ne dorim prieteni si visam sa fin inconjurati de oameni buni, etc. dar parca facem totul pentru a ne sabota aceasta dorinta. "Calea de mijloc este calea ZEN" Alice

E teama de abandon. Ca sa nu aiba celalat ocazia sa te paraseasca, il respingi tu inainte.
Si mai e o latura data de neincrederea in sine, convingerea subconstienta ca nu esti o persoana care poate fi iubita si apreciata: te porti cat mai urat sa vezi daca esti placut si asa, un soi de "ia sa vedem, acum ma mai iubesti?" Daca raspunsul este "nu", asteptarile sunt implinite, credinta intarita si confirmata.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Pitzinuca m-ai facut sa zambesc , tiganca unguroaica ce esti Cu asa mostenire genetica, sigur te eliberezi
Imi place numele Kira

Gina multumesc si eu pentru link E interesant sa le vezi frumos ordonate, avand fiecare un nume, e totul mult mai clar. Plus distinctia intre primare si secundare, de asta habar nu aveam.
Abia astept sa vad cu ce impresii o sa vii din Est Ce o sa faci cu terapia cand pleci, o s-o continui cu altcineva?

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Am promis ca postey si listuta cu ce carti mai am in format electronic. Nu-s neaparat corelate cu copiii captivi si unele nu sunt nici chiar usor de inteles, d-aia nu vi le-am recomandat. Deci, in afara de Alice Miller, ce v-am trimis deja, mai am:

Eric Berne - Games People Play
Jacques Salome - Mami,tati,ma auziti?
Robin Norwood - Femei care iubesc prea mult
Erich Fromm - The Art of Loving
Alfred Binet - Dedublarea personalitatii si inconstientul
David Wallin - Attachment in Psychotherapy (Gina )
Alice Miller - The Drama of the Gifted Child

Unde-i titlul in engleza, asa-i si cartea.
Restul le am frumos in biblioteca, tiparite.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[flower-power]

Mihaela[pup]

roxx, cred ca in paragraful 3 te refereai la cel ambivalent.

pitzinuca, felicitari mamico de bebelina Kira