Acum am vazut acest subiect..
As vrea sa va povestesc cum a fost la noi prima zi de gradinita. Fiindu-mi foarte frica ca va plange si nu va voi sa stea, am inceput sa-l "prelucrez" din timp, cam cu cateva luni inainte. La inceput zicea ca nu vrea sa mearga, va dati seama ca nu prea ii era lui clar ce inseamna gradinita. Cand auzea de copii, era cu "nu" inainte. Crescut de bunici, Alexandru era un copil rasfatat, putin salbatic, fugea de alti copii pe care ii intalnea in parc, sau in alte locuri. M-am temut sa nu ramana salbatic, am vrut sa-l dau la gradi de la 3 ani in primul rand sa-l integrez cat mai devreme in societate.
Asadar, cum ziceam, am inceput sa-i tot povestesc despre ce inseamna gradinita, am marsat mult pe jucarii noi, jocuri cu copii, etc, i-am prezentat gradinita ca pe un loc unde mintea lui ar gasi numai distractie. Si mereu ii spuneam ca dupa-amiaza vine tati sa-l ia acasa.
La inceput a zis "nu", apoi incet-incet n-a mai zis nimic, ma asculta, cred ca incepea sa "ingurciteze" ideea, cu cateva sapatamani inainte sa inceapa a zis ca vrea sa mearga la "copii si jucarii". Si uite asa prima zi a fost ca a N-a zi, nici mie nu mi-a venit sa cred, l-am schimbat, l-am pupat si l-am dat in grija personalului. Am zis "pa" si am plecat, n-a schitat nici un gest de tristete, totul a decurs natural, de la sine.
Cred ca a fost prima noastra victorie :-)
Tuturor mamicilor care se tem de prima zi de gradinita le doresc sa fie puternice si sa incerce sa-si pregateasca puii inainte de aceasta mare schimbare. Nu uitati ca toti piticii se simt in siguranta in rutina. Gradinita inseamna o mare schimbare, mai ales ca raman singurei fara mami si tati. Cred ca daca le inoculam dinainte aceasta schimbare, sunt pregatiti si ii pot face fata mai usor.