246 raspunsuri la acest subiect

[MissParker]

Natasa, mihaela_s, conchita, elise, lorelaim,



Draga Dana, imi pare rau, dar ceea ce ai tu de oferit fetei tale se numeste "iubire conditionata". Asta e drumul care duce spre iad.



Pentru a ajunge un adult echilibrat, sigur pe el, in armonie cu el insusi si nu in ultimul rand responsabil, un copil trebuie sa creasca avand sentimentul ca parintii lui il iubesc asa cum e el si pentru ca este el (copilul lor!), si nu pe motive de rezultate scolare, de disciplina, de supunere, de indeplinire a dorintelor inconstiente ale mamei care vrea sa gaseasca in copilul ei ceea ce nu a gasit in ea insasi la varsta respectiva etc.



Lasand la o parte toate fleacurile, mesajul pe care il primesc copiii astia este urmatorul: "Fii asa cum te vreau eu, altfel nu te iubesc!". La asta se reduce totul, indiferent cate sute si mii de exemple veti mai da voi, fie cu gunoi, cu carti, cu perii, cu fire de par, cu parfumuri sau cu ... capace.



Mi se rupe inima fiindca imi amintesc ce am primit eu de la mama mea: critica, cearta, de multe ori batai, tot timpul mutre si atitudine de martira prin care imi refuza iubirea, in timp ce eu - care eram un copil, pentru numele lui Dumnezeu! - nu stiam cum sa fac si ce sa mai fac pentru a-i fi pe plac, dar pentru a nu ma pierde nici pe mine insami sub tavalugul pretentiilor ei.



Si stiti care a fost tragedia cea mai mare? Ca in tot razboiul asta am pierdut amandoua: nici ea nu a reusit sa ma "dreseze" asa cum ma voia ea, nici eu nu am reusit vreodata s-o fac sa ma iubeasca, indiferent cate rezultate bune am obtinut si cat de "perfect" am reusit in viata... Ce e mai trist este ca eu realizez acum (spre deosebire de ea) ca nu ar fi putut sa ma iubeasca nici daca as fi fost asa cum ma voia ea, fiindca de fapt eu nu eram decat un surogat pentru toate neimplinirile ei personale, pentru toate frustrarile si nefericirea din interiorul ei, iar dezamagirea si durerea ei aparusera in realitate nu din cauza comportamentului meu, ci din cauza ca ea simtea ca eu nu eram medicamentul universal pe care-l sperase ea pentru sufletul ei.



Dana, iti doresc ca tu si fiica ta sa nu aveti parte de asa ceva. Depinde numai de tine.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre



*****************************

Adevar > Autonomie > Identitate

[didita]

Exact asta vroiam si eu sa spun, ca Lorelaim. Cred ca nu suntem si nu putem fii obligati sa iubim, sa apreciem sau sa admiram pe nimeni!!! Sentimentele nu se comanda, nu se pot controla. Simti ce simti si asta e! In schimb actiunile sunt controlabile si chiar trebuie controlate! Indifirent cat n-ai iubi-o pe fata trebuie esti obligata sa o respecti!

Mi se pare total aberant sa gandesti ca numai copiii datoreaza respect parintilor. Parintii datoreaza ei in primul rand respect copiilor si prin ex personal copiii invata cel mai bine.

Nu inteleg cum o mama poate sa pozeze in victima unui copil de 12 ani? Cine e adultul? Cine e persoana responsabila?


Mama Zmeilor

[mihaela_80]

Dana, felicitari in primul rand pentru ca incerci sa fii o mama mai buna, e mare lucru. Felicitari pentru ca asculti sfaturi, pentru ca te expui unor critici juste sau nu, pentru ca te straduiesti.

Vreau sa-ti spun si eu o parere. Nu cred ca a fi ca tine este calea spre fericire a fiicei tale, pentru ca tu nu esti fericita, ai spus-o tu si se si vede putin, din exterior. Deci nu aspectul fizic, lecturile, ordinea sau orice altceva sunt cheile spre fericirea ei, si implicit a voastra, pentru ca atunci s-ar termina cu plansetele asa de dese. Trebuie sa fie altceva, incearca sa vezi ce anume, tu o cunosti mai bine decat noi.

Si inca un lucru, legat de responsabilitate, in general. Eu cred ca pe masura ce avansam in varsta pierdem multe lucruri si nu castigam mai nimic. Pierdem mai ales bucuria de a trai, libertatea interioara, inocenta, relatia pura cu lucrurile inconjuratoare. De aceea ar fi bine ca noi sa invatam de la copiii nostri si nu sa incercam sa ii educam pe ei, sa ii imbatranim pe ei inainte de vreme.

Fericirea pura, bucuria de a fi pur si simplu, de a sta pur si simplu (chiar si intr-o pereche de blugi patati, intr-o camera dezordonata), e ceva atat de pretios, incat nu avem dreptul sa il stricam. La varsta adulta e nevoie de multa meditatie, de multe schimbari si de mult efort pentru a ne intoarce in starea aceea, cand mancarea are gust mai bun, cerul se vede altfel, culorile sunt mai stralucitoare si tot restul, il stii si tu.

Tu cred ca nu ii poti oferi respect (desi e cam mult spus, nu stiu cum sa formulez altfel) pentru ca nu stii ce anume e de respectat la fetita asta, si te inteleg, daca tu apreciezi ordinea si responsabilitatea. Dar ea are multe alte daruri pe care tu le-ai pierdut, daruri mai importante decat orice altceva, in toate religiile si pentru toti ateii de pe lumea asta.

[bird70]

quote:

---

Cred ca nu suntem si nu putem fii obligati sa iubim, sa apreciem sau sa admiram pe nimeni!!! Sentimentele nu se comanda, nu se pot controla. Simti ce simti si asta e!

---

Gresesti! Sentimentele noastre vizavi de o persoana sau o situatie vin din felul in care judecam persoana sau situatia respectiva. De exemplu o mama obosita vine de la lucru si isi gaseste copiii adolescenti acasa ascultand muzica in dezordine. Daca mama decide sa gandeasca pozitiv, adica sa se bucure ca sunt acasa si nu pe strazi facand prostii, ca sunt copii normali si sanatosi atunci ii va privi cu drag si va simti dragoste si caldura fata de ei. Daca insa decide sa isi lase frustrarile si oboseala sa o domine va prefera sa vada vasele nespalate si dezordinea si va avea sentimente negative fata de copii.

Exact acelasi lucru se intampla in multe familii unde mama (in general) isi asuma rolul de victima si dezvolta o manie pentru ordine si curatenie care ajunge sa disturbe bunul mers al vietii. Nu conteaza ca adolescentul e tulburat de schimbarile hormonale si fizice prin care trece, ca nu isi gaseste locul, ca are 1000 de probleme vitale , cel mai important este ca sunt 2 farfurii nespalate si o pereche de ciorapi aruncati aiurea. Nici fiica mea nu face ordine dupa ea, in camera ei prefer sa nu ma uit dar asta nu inseamna ca viata mea s-a terminat aici. Am investit intr-o masina de spalat vase pentru ca urasc vasele iar seara le bag pe toate acolo, le dau drumul si ma duc la culcare , am scapat de stres. Sper sa inventeze in curand masina de spalat rufe care le si intinde la uscat , pana atunci trebuie sa fac eu asta. Eu am impartit treburile casei cu sotul meu, copiii ne ajuta fara sa aibe joburi specifice. Ce rost are sa ma enervez zilnic pentru un rahat? Mai bine il fac eu si gata, mi-am salvat restul zilei si sentimentele negative fata de copii. Poate prin natura muncii mele vad atatea drame ca problemele mele mi se par prosti. Am o colega a carei fetita face chemoterapie , e adevarat ca are sanse bune sa se vindece dar cand ma gandesc prin ce trece copilul ala si familia ei, si eu ma plang de niste detalii minore cum ar fi farfuriile nespalate sau dezordinea in casa.

Am trecut si eu printr-o perioada cand simteam ca sunt servitoare in casa si restul isi bat joc de mine, si i-am stresat de i-am innebunit si asteptam de la ei sa se schimbe, sa fie copiii mai ordonati, sa faca totul asa cum trebuie. Si credeam ca eu voi fi linistita si fericita cand ei vor fi ordonati si vor strange dupa ei. Dar adevarul este ca m-am linistit atunci cand EU am decis sa ma linistesc si sa ma relaxez. Cand am venit acasa de la lucru si cu zambetul pe buze am strans farfuriile imprastiate peste tot, hainele lasate aiurea si apoi am pregatit cina, mi-am dat seama ca pierdeam mai mult timp cu morala si cearta si MUUULT mai multa energie decat daca le strang eu fara scandal, plus ca apoi pot sa ma bucur de prezenta copiilor si sotului in loc sa stau intr-un colt suparata.

[MissParker]

Bird70,

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre



*****************************

Adevar > Autonomie > Identitate

[conchita]

Mihaela, wow...n-am cuvinte, superb spus, e foarte adevarata observatia ta si foarte profunda.

Bird, asa e, conteaza mult cum abordam o situatie.

************
mami de Sonia Marie

[Victoria_mami]

quote:

---

Originally posted by bird70
... Sper sa inventeze in curand masina de spalat rufe care le si intinde la uscat

---

La noi exista dryer, iei hainele stoarse din masina de spalat, le arunci in dryer si in vreo 45 de minute- o ora le scoti gata uscate. Tot ce ai de facut e sa le aranjezi in dulap.


_____________________________________________

Mai bine mor neinteleasa de nimeni,decat sa ma tot explic toata viata!

[didita]

Nu am vrut niciodatat sa sustin ca sentimentele nu se pot schimba. Doar ca nu iti poti impune sa iubesti pe cineva oricine ar fii acel cineva.

Din exemplul pe care l-ai dat sentimentele tale s-au schimbat in urma unei actiuni. Ai hotarat sa-ti iei masina de spalat vasele, nu le mai vezi toata ziua intinse prin casa, nu mai stai cu mainile in apa sa le freci. Asta te-a linistit si acum nu te mai enerveaza sa stii vasele nesplate. Asta voriam si eu sa spun, ca desi simti ceva, nu esti obligat sa actionezi negativ: te enerveaza vasele murdare nu esti obligat sa urlii la toata lumea!!! poti sa cauti alta solutie. Asta nu inseamna neaparat ca nu te mai enerveaza vasele murdare.
Si asta mi se pare foarte optimist, ca poti actiona pozitiv cu toate ca sentimentele tale sunt mai degraba negative.
Esti responsabil de actiuni, dar nu de ceea ce simti.
Ar fii atat de usor sa poti controla ceea ce simti: te scoli dimineata si-ti spui de azi o iubesc pe soacra, nu ma enervez, sunt fericita si gata o iubesti sincer pe soacra si totul e roz.
In schimb in urma deciziei pe care ai luat-o, in urma actiunii pe acare ai facut-o ai scapat de stres si sentimentele se pot schimba.
Nu cred ca din prima nu te-a mai deranjat deloc ca vasele sunt intinse in toata casa si sunt nespalate, dar ai decis sa le strangi fara sa zici nimic.

Si revin la ceea ce am spus mai sus: nu esti obligat sa iubesti pe nimeni, dar trebuie sa-l respecti.
Ideea e ca te poti intelege cu cineva, ii poti arata respect chiar daca nu-l iubesti.


Mama Zmeilor

[Elise]

Si la noi exista mashini de spalat cu uscator inclus- de ex. Ariston, ma mir ca acolo n-au ajuns inca.



Sint de acord ca problemele astea casnice se pot rezolva mult mai repede si mai elegant daca faci o investitie - destul de mica - in loc sa-ti nenorocesti toata viata cu dilema "cine trebe sa faca smotru".

Eu am avut mult timp meciurile astea cu barbatu-meu, da' multumita tehnicii moderne si a unei femei la curatenie care e depashita de situatie, ne-am linistit.



Altfel, nu mi-as dori ca fie-mea sa invete sa rineasca, si nici sa o faca nu mi-as dori: isi poate folosi timpul si capul la ceva mai util. De ex., sa produca bani cu care sa plateasca pt. furnizarea acestui serviciu.

Daca ar tine, totusi, sa spele doua farfurii la viata ei, nu cred ca nu s-ar descurca ea chiar daca nu-i dau eu lectii intensive: mare tehnica! Ce trebe sa "stie" si e asa de complicat...de trebe "sa o pregatesc pentru viata"?!



Eu mi-o imaginez adolescenta frumoasa, dichisita, parfumata si impartindu-si timpul intre scoala si distractii specifice virstei.

Si pe mine asteptind-o sa barfim si sa imi povesteasca ultimele trenduri.

Acu' recunosc ca, daca o fi genul "soricel de biblioteca" , o sa fiu pisaloaga si o cam bat la cap cu faptul ca virsta aia nu se mai intoarce.



Da' chiar nu-mi vad fata frecind de zor la covoare...zau.... nu mi se pare deloc ca asta vreau sa fac din ea.



Elise & BBLisa

[lorelaim]

IMPORTANT este ca o fam sa fie capabila sa pastreze liniste si armonie in casa - indiferent daca "politica interna" este ca pruncii sa ajute sau nu la treburile gospodaresti. Mijloace - mai mult sau mai putin moderne (masini de spalat vase, haine, etc, femei la curatenie) exista - nu asta cred ca este problema. Eu am fost crescuta cu dragoste si respect si am inteles sa-mi ajut mama din dragoste (la fel ajutau tata si fratele). Nu ne-a pus nimeni la "tras la jug" in gospodarie si nici nu ne-a picat coroana de pe cap ca am spalat o farfurie. Eu cred ca arta de a fii un parinte bun consta in a-i da acestuia o copilarie fericita, fara certuri interminabile, fara batai, etc. Asta nu inseamna ca in casa nu exista reguli de convietuire armonioasa. La noi toti membrii fam au participat - pe masura puterilor si timpului disponibil - la treburile casnice. Eu nu-mi amintesc sa o fii auzit pe mama sa ne trimita sa ne spalam, sau sa ne schimbam de haine, sau sa facem ordine... Poate pt faptul ca o vedeam muncind si ni se parea absolut firesc sa n ne batem joc de munca ei si sa ajutam acolo unde ne statea in putinta.
Tot se discuta de faptul ca parintele TREBUIE sa-si arate dragostea necoditionata copilului. Intr-u totul de acord. Dar copilul? Isi iubeste parintele? Daca da - aceasta dragoste cum se manifesta?

Cei care nu va intelegeti cu pruncii - de ce nu ii intrebati: copilul meu drag, ce putem face ca sa avem o viata linistita si calma sub acelasi acoperis? Care este parerea ta de tanar la 12-14 ani? Cum vezi tu lucrurile? Si lasati-i sa vorbeasca. Nu-i intrerupeti. Incurajati-i sa va spuna de fapt ce vor de la voi. La concret. Stabiliti impreuna regulile casei. Eu zic ca trebuie sa li se dea credit copiilor ca pot rezolva ei insisi probl. Eu sunt convinsa ca o sa vina cu niste solutii pe care le puteti accepta si mari si mici.

http://community.web...vhost=community

"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."