Nu, nu e doar un topic in ton cu referendumul, desi recunosc, toata tevatura din ultima vreme ma face sa ma gandesc mai serios la asta.
Sunt mama unei fete de 14 ani jumatate, care mi-a marturisit acum cativa ani mai timid ca ea crede ca e bi, pentru ca pe masura ce trecea timpul sa devina din ce in ce mai convinsa ca de fapt nu e bi ci e atrasa doar de fete.
Nu am luat-o tocmai in serios la inceput, am zis ca sunt toane de adolescent in cautarea identitatii, si nu a gasit inca baiatul care sa ii dea fluturasi in stomac! Doar ca nu e asa, e cat se poate de serioasa si sigura in ceea ce sustine.
Din cate stiu insa pana acum n-a avut nicio relatie, doar crush-uri, toate pentru fete. A refuzat in schimb mai multi baieti (de 4 stiu eu sigur, sora-sa zice ca ar fi mai multi).
La scoala toti o cunosc de gay, si nu se sfieste sa isi sustina orientarea in public. Mai putin in fata sotului meu (tatului ei), care nu stie, sau ma rog nu o ia in serios, eu i-am spus-o oarecum in trecut doar ca el a preferat varianta cu e tanara, nu stie ce vrea, n-o incuraja in directia asta, o sa ii treaca, si de atunci nu am mai redeschis discutia.
Nu pot spune ca in sinea mea sunt pe deplin impacata ca ideea, inca mai sper ca o sa ii treaca, vorba sotului, insa mental incerc sa ma pregatesc cumva si de varianta ca nu ii va trece niciodata.
Nu suntem cele mai bune prietene, dar avem o relatie suficient de deschisa si stie ca poate discuta cu mine orice. Si o si face de multe ori, desi inca tine multe in ea.
E o fata inteligenta, chiar matura pentru varsta ei, frumoasa, nu are niciun fel de complexe in public, e dezinvolta si sigura pe ea. De ce zic toate astea, pentru ca incerc cumva sa imi explic de ce nu e atrasa de baieti. Pentru ca recunosc, am idei preconcepute, in sensul ca in mintea mea, ca cineva sa nu fie atras de sexul opus e nevoie de ceva care sa faca un click, o dezamagire in dragoste, sau dezinteres din partea baietilor pentru ea, sau lipsa de incredere. Ori la ea nu e cazul, mi-aduc aminte cum eram eu in liceu, timida, incapabila sa ma comport normal in prezenta unui baiat care imi placea, nu tocmai populara, draguta poate, frumoasa sigur nu, si ma uit la ea cu "invidie", exact la polul opus, are tot ce si-ar putea dori si debordeaza de "self-confidence"!
Si totusi nu ii plac baietii. Asta sustine, si nimic din ceea ce face nu ma face sa ma gandesc ca vrea doar sa braveze (de exemplu show-ul ei preferat e Drag Race, a vazut cred ca de 3-4 ori fiecare sezon, stie toti sau mai corect toate concurentele, scrie fanficuri pe tema asta, cadoul ideal pentru ea ar fi un bilet la in concert drag, etc.)
Recunosc de asemenea, nu am avut si nici nu am prieteni sau amici gay. Nu am nimic impotriva lor, dar pur si simplu nu s-au nimerit in preajma mea sau eu in a lor. Deci nimeni cu care sa schimb o parere pe tema asta.
Asa ca oricine a mai trecut prin asa ceva, si vrea sa imi impartaseasca din experienta lui, e binevenit.
Daca nu e doar o faza/toana de adolescenta? Cumva m-am obisnuit cu ideea ca probabil primele ei relatii vor fi cu fetele, desi mi se pare ciudat, daca va vrea sa invite o fata la sleepover de exemplu, trebuie sa o cred pe cuvant ca e doar o prietena, sau daca spune ca e iubita, ar trebui sa ii interzic?!
Dar daca dupa primele ei experiente va ramane la concluzia ca doar fetele o atrag?
Sunt atat de multe necunoscute.....si oricat de zen as vrea eu sa fiu, recunosc ca am o strangere de inima incerc sa sa par perfect ok cu asta.