Aduc în discuţie un alt aspect, deloc plăcut, dar care m-a revoltat şi dezgustat deopotrivă.
Fără să generalizez, dar menţionând că e des întâlnită, am observat că mediul în care se învârt olimpicii şi mai ales aşa-zişii olimpici se autodistanţează, uneori cu condescendenţă, de restul elevilor.
Această reacţie, care poate e explicabilă la copii, în loc să fie gestionată corect este mai degrabă întreţinută şi amplificată de unii părinţi sau apropiaţi ai acestor elevi şi, ceea ce e mult mai grav, e inoculată, voluntar sau involuntar (nu mai contează, tot nepedagogic este), de unii dintre profesorii sau meditatorii care-i pregătesc.
Am scris "aşa-zişii olimpici" pentru că termenul "olimpic" a degenerat în ultimii 10-20 de ani, fiind aplicat şi extins unei categorii mult mai largi de elevi, pierzându-şi astfel nobleţea iniţială şi riscând să se ducă în derizoriul în care, din nefericire, a ajuns titulatura de "doctor" (în ştiinţe). Criticile, din ce în ce mai justificate, la adresa fenomenului 'olimpicilor', aruncă o pată nemeritată asupra acelor, puţini, elevi cu adevărat olimpici.
Cauzele acestei degenerări, cu consecinţe inclusiv morale:
- proliferarea numărului de medalii la etapa naţională. De la trei medalii s-a ajuns acum la zeci şi zeci;
- goana după medalii şi premii la naţională de când cu deschiderea pieţei burselor în străinătate;
- primele, gradaţiile, premiile şi cv-ul profesorilor;
- industria concursurilor, culegerilor, meditaţiilor, cu filiere bine puse la punct şi cu oameni în punctele cheie (comisii, inspectorate, administraţie) care asigură locuri fruntaşe celor aleşi;
Această concurenţă acerbă naşte în unele cazuri râcă, invidie şi dispreţuirea adversarilor şi, prin extensie, a celor care nu ajung la acest statut sau ai căror copii nu ajung în acest cerc exclusivist.
E o isterie care de multe ori nu are de a face cu fair-play-ul, ci mai degrabă cu atmosfera meciurilor de box.
Evident nu majoritatea se comportă aşa, dar minoritatea este foarte vocală şi îndârjită.
Elevii sunt victimele acestei isterii. În pregătirea lor susţinută nu prea mai rămâne timp pentru educaţia adevărată, care să îi facă în primul rând oameni. De aceea unii au reacţiile nepotrivite pe care le vedem. Repet însă, vina nu e a lor ci a celor care-i împing în direcţia asta.