569 raspunsuri la acest subiect

[LiliGuran]

     Bună dragele mele!Am aşteptat un an ,ne-am reatestat şi apoi am găsit copilaşul!Noi am început demersurile pe vechea lege ,apoi am fost potriviţi cu copilaşul nostru pe legea nouă în alt judeţ!Eram a x-a familie pe listă ,aşa a fost să fie !!!Când am ajuns la maternală a întins mânuţele la mine !!!Aşa că să nu vă temeţi când va fi momentul vă veţi găsi copilaşul fiecare dintre voi ,vă este predestinat !!!Eu toată viaţa mi-am dorit o fetiţă şi nu ştim prin ce minune am fost potriviţi cu iubirea vieţii noastre !Adaptarea a fost mai greuţă la început în sensul că plângea zi şi noapte l-am dus la 4 medici privaţi şi am descoperit că avea o otită bilaterală ,,de toată frumuseţea- In rest a fost în regulă ...am avut mai mult de recuperat ...fiind născut la 7 luni probabil a fost un motiv pentru care a fost ,,refuzat.....Am stat cu el până la 3 ani am prelungit ...La trei ani a mers la grădiniţă fără probleme....iar în toamnă împlinim 4 anişori!!!Ce doriţi să mă întrebaţi căci  vă răspund cu mare drag când apuc să intrii!Vă doresc aşteptare uşoară , nu disperaţi mai devreme sau mai târziu veţi fi mame cu siguranţă!!

[alessandra14]

Flo Flo am decis pana la urma 1- 4 anisori, indiferent fata sau baiat.

LiliGuran felicitari! Cum v-ati decis sa adoptati si cel de-al doilea bebe?

Cum a fost perioada de potrivire cu primul bebe? Ce i-ati dus? Cum s-a comportat maternala? Cum e dosarul pe care-l vezi inainte de a intalni copilul. Am inteles de la cineva care mergea la cursuri in acelasi timp cu mine ca sa nu studieam dosarul prea mult , ptr. ca acolo sunt trecute toate bolile din lume. Cum a fost acomodarea cu bebe?

Povesteste-ne cat poti de mult! Ce varsta ai....ai peste 35 de ani?

Mult succes fetelor si veniti cu vesti bune bune bune

[anil]

E important de studiat totusi si dosarul, trebuie sa stiti tot ce scrie acolo. Ceea ce va sfatuiesc eu este sa nu refuzati copilul doar dupa ce ati citit dosarul sau dupa ce va spun cei de la directie (ma rog, in afara situatiei in care lucrurile sunt foarte clare). Dar in general nu prea sunt. Ulterior, chiar este extrem de important sa aveti toate detaliile din dosar, in special istoricul medical.

 

In cazul nostru dosarul era impecabil, dar parerea celor de la directie despre copil nu era una tocmai buna: ne-au spus ca are intarziere in dezvoltare, ca asistentul maternal este foarte sarac (imi si imaginam ca treieste copilul in nu stiu ce hruba), ca a fost refuzat de mai multe familii (eram a 10-a familie pe lista), ca este greu de colaborat cu asistentul maternal, etc. Dar am cerut sa vedem copilul. Si (din fericire pentru noi) realitatea era alta: copilul avea o intarziere in dezvoltarea limbajului, asistentul maternal era o femeie extraordinara, avea un apartament de 4 camere, iar copilul avea camera lui, era extrem de iubit si foarte bine ingrijit.

Asa ca am mers mai departe, dar totusi am vrut sa cerem si parerea unui neuropsihiatru vis a vis de intarzierea in vorbire. Aici iar am dat peste oameni cu prejudecati: din 3 intrebari (l-a intrebat unde e inima, unde sunt genunchii si culorile si nu a raspuns corect la niciuna din ele pe motiv ca nu l-a invatat nimeni) a tras concluzia ca are intarziere in dezvoltare, ca i se pare ca circumferinta craniana este prea mica, etc. Am cerut si a 2-a, a 3-a parere, la un moment dat un  psiholog a evaluat copilul si ne-a zis ca este in regula, nu este nicio intarziere, doar ca are nevoie de mai multa stimulare.

Ulterior l-am invatat culorile in vreo 3 zile, iar un an de zile mai tarziu vorbea mai bine ca mai toti colegii lui de gradinita.

Acum, 3 ani mai tarziu ne pregatim pentru o noua etapa: scoala.

 

Si da, si eu imi doream foarte mult o fetita mica, dar am luat un baietel de 3 ani si ceva si nu regret nicio o clipa, cred ca el imi era predestinat, pe el l-am asteptat.

[monil]

Sincere felicitari Anil !!!!

 

Iti multumesc pentru mesajul pe care l-ai postat, il citesc, il recitesc si nu ma mai satur. E foarte important pentru noi cele care suntem in asteptare sa stim cu ce e posibil sa ne confruntam, sa stim  cum ati procedat voi in situatiile cu care v-ati confruntat.

 

Mutumesc inca o data Anil si LiliGuran pentru ca ne-ati impartasit din experienta voastra si va rog cand mai aveti putin timp, sa ne mai scrieti ce va mai amintiti din perioada cand mergeati sa vizitati copilul, daca a fost singurul copil pe care l-ati vazut,cum va comportati cu el, cu ce va duceati la el, cum ati facut sa va apropiati de el, cum v-a acceptat copilul, mai greu sau mai usor si cand ati fost la doctor cu copilul cand il vizitati sau cand l-ati luat acasa?

[flo.flo]

Alessandra, eu zic ca varsta pe care ai trecut-o este destul de marisoara incat sa va gaseasca repede puiut. Doamne ajuta!

Si eu am trecut tot orice la sex dar in sufletul meu imi doresc tare mult o fetita. mi-o si imaginez asa, cum arata

 

Multumim Lili si Anil pentru mesaje, ma bucur tare mult cand vad astfel de cazuri fericite, ma motiveaza sa merg mai departe. Si felicitari pentru micutii vostri, poate daca aveti timp ne povestiti mai multe despre ei. Cum s-a produs adaptarea, atasarea, cum s-a creat legatura dintre voi.

Daca vreti poate ne povestiti si cum s-au integrat ei in familia extinsa, cum au fost primiti de catre familia extinsa, prieteni colegi. Din pacate stim ca sunt multi oameni cu prejudecati in ceea ce priveste copii adoptati. Ati intampinat greutati din cauza acestor prejudetcati din partea apropiatilor, sau la gradinita, doctor, etc.?

Eu spre exemplu de cate ori am povestit despre fraptul ca suntem atestati ca si familie apta pentru adoptie, ma minunez de cate pareri primesc. Unii oameni se bucura sincer (sau cel putin asa lasa impresia), ma imbratiseaza, ma pupa, d'stea, altii sunt mai retinuti dar ne respecta decizia desi se vede clar ca nu sunt tocmai incantati, altii sunt impotriva si oripilati si nu se sfiiesc sa ne spuna diverse tampenii, etc.... Ma fascineaza cateodata prima reactie a oamenilor (sper sa nu sune aiurea ce vreau sa spun)  pentru ca nu o pot ascunde, desi nu au reusit niciodata sa ne influenteze in vreun fel.

[LiliGuran]

    La prima atestare stăteam ore în şir pe acest forum şi pot să spun că am avut foarte multe de învăţat ,era un impuls să mergem mai departe ,eram şi noi dezamăgiţi de sistem ,de birocraţie de atitidinea celor sus puşi ! Dar iată că cum am spus că Doamne Doamne are grijă de tot şi de toate am ajuns părinţi fericiţi!

     Am văzut la vreo 6 luni după atestatre un băieţel de vreo 3 anişori si  după prima vizită s-a întors mama naturală din Italia a hotărât că-l vrea înapoi deşi era adoptabil !Am mai văzut pe la 9luni atestare un băieţel care avea unele probleme dragul de el!!Si la reatestare ,exact la un an l-am întălnit pe copilaşul nostru!Era la o doamnă maternală ,mai avusese o feţită adoptată în acea săptâmână în Bucureşti!Doamna era foarte deschisă ,respectabilă dar în schimb nu ne-a dat nimic personal de-al copilaşului!Avea o păturică preferată dar.... .Am văzut dosarul personal dar nu l-am studiat foarte mult ştiam că este născut prematur...era foarte voluminos ...doamnele de la protecţia copilului au fost extraordinare ...în schimb la noi în judeţ au acoperit numele copiilor pe dosar să nu vedem nici cum se numesc  ...Adaptarea am mai spus a fost uşoară ,ne doriserăm foarte,foarte mult un copil ...vreo 12  ani de aşteptare,sarcini pierdute... Am nu mult peste  40 de ani ....Acum ne pregătim pentru feţită ..0-2 ani am optat ...Doamne ajută tuturor !

[anil]

Noi am adoptat din alt sector decat cel la care am fost atestati. Nu am ce le reprosa celor de la sectorul unde ne-am atestat. Nu pot sa zic acelasi lucru despre directia de unde era copilul. M-au dezamagit profund acei oameni, nu neaparat din felul cum s-au purtat cu noi ci mai degraba atitudinea fata de acesti copilasi din sistem. Am vazut ce repede trag ei niste concluzii, ce repede ii eticheteaza, dar nu se gandesc ca procedand astfel distrug vieti. Noi, avand sustinerea directiei unde ne-am atestat, am adoptat o pozitie ferma fata de ei, nu i-am lasat sa isi bata joc, ne-am cerut drepturile...chiar daca in final s-a lasat cu amenintari din partea lor.

Insa asistentul maternal, nu cred ca ii voi putea vreodata multumi suficient pentru ce a facut pentru copil. Tranzitia a fost una lina, asistentul maternal a pregatit foarte bine copilul, i-a explicat ca noi suntem parintii lui si ca va merge la noi. Am luat copilul de cateva ori acasa, a si dormit la noi vreo 2 nopti inainte de a-l lua definitiv. Asta a fost posibil cu sprijinul asistentului maternal, cei de la directie au refuzat categoric o astfel de practica. Dupa aceea am rupt orice legatura dintre copil si asistentul maternal la sfatul a mai multi psihologi, insa eu mai vorbesc si acum, 3 ani mai tarziu, cu asistentul maternal la telefon. Poate intr-o zi se vor revedea daca el va dori, dar cand va fi mare.

Adaptarea a fost relativ lina, mergeam cu totii din inertie, am stat doar 2 saptamani acasa, apoi copilul a mers la gradinita. Din pacate nu am putut sta mai mult, copilul avea deja 3 ani, iar statul roman nu iti ofera nici macar o zi de concediu in acest caz. Singura problema dificila a fost cu mancarea, in primele luni refuza sa manance, nu ii placea nimic. Asistentul maternal imi zicea ca mananca ok, dar totusi refuza. Ulterior am citit ca de fapt copilul era in doliu dupa asistentul maternal si refuzul hranei este destul de des intalnit in astfel de situatii. Incet, incet a inceput sa manance. Cred ca de abia dupa un an am putut zice ca era complet integrat in familie.

Doar de vreo 2 ori a spus ca vrea inapoi la asistentul maternal, nu pot sa ma gandesc ce haos era in sufletelul lui. Il vedeam cateodata cu privirea pierduta, probabil ca ii era destul de greu. Era extrem de cuminte, facea tot ce ii ziceai. De abia dupa cateva luni s-a transformat in copilul extrem de vesel de azi. Si s-a dus si cumintenia, au aparut nazdravaniile, ca sa citez psihologul care il urmarea: Gata, daca s-a dat cu fundul de pamant e bine, inseamna ca are incredere ca nu o sa-l parasiti chiar daca isi exprima sentimentele negative.

Familia extinsa l-a primit cu bratele deschise, au fost putin reticenti la inceput, dar acum toti sunt topiti dupa el. Rautati si comentarii aiurea am intalnit, dar nu le bag in seama. Cand am vrut sa il inscriu la gradinita directoarea a tinut neaparat sa ii spun etnia copilului si sa-mi explice ca ei au copii de calitate, moment in care i-am zis eu cateva despre calitatea dumneaei. L-am inscris la o alta gradinita unde oamenii l-au primit cu bratele deschise, directoarea il tinea in brate in fiecare zi si ii explica ca mami si tati o sa vina seara dupa el, ca il iubim, etc. S-a integrat perfect in colectiv, iar acum este in pragul de a-si lua la revedere de la acei oameni minunati.

 

Va raspund cu placere la orice intrebari, ma bucur ca experienta mea va da incredere.

[alessandra14]

E important de studiat totusi si dosarul, trebuie sa stiti tot ce scrie acolo. Ceea ce va sfatuiesc eu este sa nu refuzati copilul doar dupa ce ati citit dosarul sau dupa ce va spun cei de la directie (ma rog, in afara situatiei in care lucrurile sunt foarte clare). Dar in general nu prea sunt. Ulterior, chiar este extrem de important sa aveti toate detaliile din dosar, in special istoricul medical.

 

In cazul nostru dosarul era impecabil, dar parerea celor de la directie despre copil nu era una tocmai buna: ne-au spus ca are intarziere in dezvoltare, ca asistentul maternal este foarte sarac (imi si imaginam ca treieste copilul in nu stiu ce hruba), ca a fost refuzat de mai multe familii (eram a 10-a familie pe lista), ca este greu de colaborat cu asistentul maternal, etc. Dar am cerut sa vedem copilul. Si (din fericire pentru noi) realitatea era alta: copilul avea o intarziere in dezvoltarea limbajului, asistentul maternal era o femeie extraordinara, avea un apartament de 4 camere, iar copilul avea camera lui, era extrem de iubit si foarte bine ingrijit.

Asa ca am mers mai departe, dar totusi am vrut sa cerem si parerea unui neuropsihiatru vis a vis de intarzierea in vorbire. Aici iar am dat peste oameni cu prejudecati: din 3 intrebari (l-a intrebat unde e inima, unde sunt genunchii si culorile si nu a raspuns corect la niciuna din ele pe motiv ca nu l-a invatat nimeni) a tras concluzia ca are intarziere in dezvoltare, ca i se pare ca circumferinta craniana este prea mica, etc. Am cerut si a 2-a, a 3-a parere, la un moment dat un  psiholog a evaluat copilul si ne-a zis ca este in regula, nu este nicio intarziere, doar ca are nevoie de mai multa stimulare.

Ulterior l-am invatat culorile in vreo 3 zile, iar un an de zile mai tarziu vorbea mai bine ca mai toti colegii lui de gradinita.

Acum, 3 ani mai tarziu ne pregatim pentru o noua etapa: scoala.

 

Si da, si eu imi doream foarte mult o fetita mica, dar am luat un baietel de 3 ani si ceva si nu regret nicio o clipa, cred ca el imi era predestinat, pe el l-am asteptat.

 

Cum a fost prima oaracand l-ai vazut pe bebe?Ce-a fost in sufletul tau? Ti-a fost teama o clipa macar ca nu va fi copilul tau si ca va trebui sa spui NU?

Ce i-ai dus: jucarii sau dulciuri. A durat mult prima intalnire? Cu ce gust ai plecat dupa asta?

Recunosc....si eu as prefera o fetita....dar sunt comvinsa ca indiferent de ce va fi sa fie, va fi foarte iubit.

Dar bebe stie ca este adoptat/adorat? Ma gandesc - ce-o fi in sufletelele lor mici in momentul cand li se schimba IAR intreaga lume? Ce putem face aici, in acest moment, ca sa le fie bine bine bine?

Editat de alessandra14, 26 iunie 2015 - 19:33 .

[alessandra14]

    La prima atestare stăteam ore în şir pe acest forum şi pot să spun că am avut foarte multe de învăţat ,era un impuls să mergem mai departe ,eram şi noi dezamăgiţi de sistem ,de birocraţie de atitidinea celor sus puşi ! Dar iată că cum am spus că Doamne Doamne are grijă de tot şi de toate am ajuns părinţi fericiţi!

     Am văzut la vreo 6 luni după atestatre un băieţel de vreo 3 anişori si  după prima vizită s-a întors mama naturală din Italia a hotărât că-l vrea înapoi deşi era adoptabil !Am mai văzut pe la 9luni atestare un băieţel care avea unele probleme dragul de el!!Si la reatestare ,exact la un an l-am întălnit pe copilaşul nostru!Era la o doamnă maternală ,mai avusese o feţită adoptată în acea săptâmână în Bucureşti!Doamna era foarte deschisă ,respectabilă dar în schimb nu ne-a dat nimic personal de-al copilaşului!Avea o păturică preferată dar.... .Am văzut dosarul personal dar nu l-am studiat foarte mult ştiam că este născut prematur...era foarte voluminos ...doamnele de la protecţia copilului au fost extraordinare ...în schimb la noi în judeţ au acoperit numele copiilor pe dosar să nu vedem nici cum se numesc  ...Adaptarea am mai spus a fost uşoară ,ne doriserăm foarte,foarte mult un copil ...vreo 12  ani de aşteptare,sarcini pierdute... Am nu mult peste  40 de ani ....Acum ne pregătim pentru feţită ..0-2 ani am optat ...Doamne ajută tuturor !

 

Ai idee cata vreme se asteapta la tine in oras pentru un bebe de varsta aceasta? Un an...doi? Sau e posibil mai putin daca....nu te ''bati'' cu o alta familie adoptatoare pe acest segment de varsta?

Felicitari! Si sa astepti caaaatttt mai putin posibil! Eu am ajuns la stadiul in care ma intreb cum va fi prima intalnire cu bebe, desi....doar am luat atestatul.

Editat de alessandra14, 26 iunie 2015 - 19:29 .

[alessandra14]

Dragele mele colege de'''suferinta'', ma gandeam la urmatoarele lucruri pe care voiam sa le impartasesc cu voi:

 - tot stau si citesc cand si cand pe acest forum povesti ale unor fete care au trait ce traim noi cu ani in urma; aveau emotii ca si noi la fiecare pas, se sfatuiau, vorbeau si se bucurau impreuna;

 - cu siguranta ele isi au acum puiutii aproape si au uitat poate ce emotii le-au incercat in acele momente, in care suntem noi acum, nu-i asa?

 - cu siguranta si noi vom ajunge in momentul in care ne vom fi intalnit puiutul si ne vom recapata bucatica de suflet care ne lipsea.

- cu siguranta in viitor se afla un album cu fotografii plin cu fotografii SI cu bebe pe care ni-l dorim;

- prin urmare....................   abia il astept pe bebe 2 cum ii spun eu, ptr. ca inca nu stiu ce va fi - fetita sau baietel.

 - sunt convinsa ca va veni la momentul optim, cel hotarat de Cel de Sus si totul va fi asa cum trebuie sa fie!