Cum a fost prima oaracand l-ai vazut pe bebe?Ce-a fost in sufletul tau? Ti-a fost teama o clipa macar ca nu va fi copilul tau si ca va trebui sa spui NU?
Ce i-ai dus: jucarii sau dulciuri. A durat mult prima intalnire? Cu ce gust ai plecat dupa asta?
Recunosc....si eu as prefera o fetita....dar sunt comvinsa ca indiferent de ce va fi sa fie, va fi foarte iubit.
Dar bebe stie ca este adoptat/adorat? Ma gandesc - ce-o fi in sufletelele lor mici in momentul cand li se schimba IAR intreaga lume? Ce putem face aici, in acest moment, ca sa le fie bine bine bine?
Da, mi-a fost teama ca o sa zic nu. Imi era teama ca o sa ma simt vinovata. E ciudat tare sa mergi acolo, sa vezi copilul si sa te gandesti ca practic ii vei influenta viitorul. Insa eu cred in legaturile dintre copil si familia adoptatoare, nu e ca si cand ai merge la piata sa alegi (cum am auzit de la "binevoitori" care insista sa se dea cu parerea chiar daca nu au trecut prin asta), e vorba de emotii, este foarte important daca te simti atras de copilul respectiv. El este al doilea copil pe care l-am vazut, primul era o fetita (si imi doream o fetita), avea sub un an (imi doream un copil mic), era sanatoasa (imi doream un copil sanatos), frumusica (nu ca ar fi contat prea tare), fara intarzieri, unul din parinti era de etnie roma (aici eram in dubiu). Si am simtit ca trebuie sa spun nu....
Urmatorul copil este baietel (vroiam fetita), 3 ani (vroiam copil mic), cu intarzieri in dezvoltare, unul din parinti cel mai probabil de etnie roma. Si de cum l-am vazut ceva m-a atras chiar daca din punct de vedere teoretic satisfacea mai putine criterii, insa satisfacea cel mai important criteriu: o legatura invizibila intre mine si el, cred ca el era copilul pe care trebuia sa il am.
La prima intalnire i-am adus jucarii, jucarii "inteligente". Adica am vrut sa testez cu ele daca dezvoltarea lui este conform varstei. I-am adus o marioneta (cu care am intentionat sa discut cu el, insa s-a speriat de ea, asa ca a fost un esec, nici macar nu a vrut sa o ia acasa. Insa acum este jucaria cu care doarme in fiecare noapte, nu isi mai aminteste cum a primit-o, dar este o legatura intre jucaria aia si el), niste cuburi si niste vase care se bagau una in alta. Intalnirea a durat cam o ora, pana cand copilul a dat semne ca vrea sa plece.
Initial asistentul maternal mi-a facut o impresie proasta, dar asta pentru ca doamnele de la directie au pus-o intr-o lumina proasta.
Ulterior i-am dus masinute (deoarece ii placeau foarte mult) si hainute (avea un singur rand de haine de iesit afara). Dulciuri nu i-am dus niciodata.
El stie ca este adoptat din momentul 0. I-am zis ca crescut in burtica la o alta doamna, iar noi il cautam pe el, iar in momentul in care l-am gasit am fost foarte fericiti. I-am inclus in cercul de prieteni inca vreo 2 copii adoptati si paradoxal unul din colegii de gradi este adoptat. La diferite varste intelege diferite lucruri, acum este mult mai interesat de subiectul adoptiei, incearca sa inteleaga de ce el este altfel. Probabil va veni in curand momentul in care va intelege ca a fost abandonat, eu i-am spus ca doamna aceea nu era pregatita sa il creasca si in niciun caz nu este el vinovat pentru asta.