241 raspunsuri la acest subiect

[pisigri]

Sincer, si mie mi se pare normal ca (,) copilul sa doarma in patul lui, in camera lui. Ca atunci cind e foarte mic are colici si ii prieste contactul direct cu mama sa, ca la inceput doarme in camera cu parintii ca sa poata fi supravegheat e de la sine inteles; la fel si faptul ca la 5 ani, 7 ani sau 10 ani poate sa isi doreasca intr-o noapte anume sa doarma in pat cu parintii. insa cind se ajunge la situatii de genul mama se muta in pat dublu in camera copilului cu copilul si sotul ramine singur in dormitorul "matrimonial" ...nu mi se mai pare normal. habar n-am daca asa cresc copii timizi sau baieti prea atasati de mama lor, dar sigur chestia asta poate afecta functionalitatea unei familii. de asemeni, mi se pare perfect normal ca la virsta de 1 an sa faci avioane cu lingurita ca sa pape copilul. dar este anormal ca la 7 ani copilul sa mearga la scoala dar sa refuze sa manince singur. chestia cu mestecatul mincarii imi pare rau sa o spun dar eu am vazut-o recent si destul de des. ca si faza cu bagatul suzetei in gura mamei dupa ce a cazut pe jos. dar asta nu mi se pare ca ar fi o problema de psihologie cit una ... de igiena si boli infectioase. pe scurt, cred ca totul depinde de virsta copilului si de atitudinea parintilor. ce e normal pina la o anumita virsta devine patologic dupa o alta virsta. simplu. if you can't say something nice, then don't say nothing at all http://pisigri.blogspot.com/

[anca_a]

Pe langa ca este un articol foarte slab si foarte prost, m-am saturat sa tot aud formularea "psihologii si pediatrii". Care psihologi, care pediatri? Anca

[BeLucci]

Nici eu nu am mestecat mancarea copiilor. Am pasat cu furculita sau la blender. Nici nu credca mai sunt parinti care sa faca asa(?).... Copii dorm cu noi in camera, dar fiecare in patutul lui. Dar cateodata mai vor in pat cu noi, destul de rar. Sincera sa fiu nu ma deranjeaza ca vor cu noi in pat, pt ca daca i-as tine fortat in alta camera nu ar mai fi nicio diferenta intre ei si copii de la orfelinat. Copii vor sa simta ca sunt iubiti si vor sa stie pe cineva langa ei. Cel mare(3ani), manca singur. Credca altele sunt motivele pt care un copil nu va avea incredere in el. Nu credca dormitul langa parinti este un aspect. Succesul fara Dumnezeu inseamna faliment!:)

[LoraG76]

BeLucci, eu sunt de acord cu tine...asa cred eu, ca altele sunt motivele pentru care un copil/adolescent/adult nu are incredere in el..nu dormitul cu parintii sau alte chestii enumerate... In primul rand eu cred ca neincrederea unei persoane in propriile forte vine inca de la o varsta frageda, cand incearca sa ia primele decizii si parintii ii taie elanul din prima: tu nu stii, tu esti mic, tu nu poti etc. etc. De exemplu, un copil vrea o bluza de o anumita culoare, parintele ii spune, nu, te imbraci cu ce zic eu, tu nu stii...copilul vrea sa ajute la ceva in casa, treburi gospodaresti - parintele ii spune mereu tu nu poti, esti mic, nu stii, eu stiu, lasa-ma pe mine...si muuulte alte exemple. Inclusiv atunci cand copilul incearca sa-si faca un anumit prieten, pe care il simte el aproape si parintele ii spune nu ai voie cu cutare, nu e bun pentru tine...fara alte explicatii...nu i se da voie sa mearga nicaieri cu colegii, nu merge in tabere, excursii...parintele are mereu tendinta de a-l controla si de a decide pentru el. Asta cred eu, nu stiu care o fi, de fapt, adevarul... Poate gresesc si eu in modul de a-mi educa fetita...adica poate asa considera altii, nu stiu...de regula doarme cu noi - nu doar cu mine si sotul in alta camera, asta nu se intampla - dormim toti 3. Poate chiar nu e bine, dar...asa e la noi. Doarme si singura uneori, daca asa doreste ea. Si un avantaj e ca dupa ce adoarme in niciun caz nu se trezeste pana dimineata, daca noi dormim in alta camera nu stia, iar in foaaaarte rarele cazuri cand s-a mai trezit, a strigat, nu a venit sa ne caute, iar daca ne-a auzit ca suntem acasa s-a culcat la loc. Deci noua, ca sot si sotie, nu ne-a afectat relatia faptul ca doarme cu noi. Lora, mami de Iustina (Niciodata sa nu spui niciodata!)

[Irina20]

Citat:

citat din mesajul lui pisigri de asemeni, mi se pare perfect normal ca la virsta de 1 an sa faci avioane cu lingurita ca sa pape copilul. dar este anormal ca la 7 ani copilul sa mearga la scoala dar sa refuze sa manince singur. pe scurt, cred ca totul depinde de virsta copilului si de atitudinea parintilor. ce e normal pina la o anumita virsta devine patologic dupa o alta virsta. simplu. if you can't say something nice, then don't say nothing at all http://pisigri.blogspot.com/

Ai perfecta dreptate,baiatul meu are numai noua luni,si de cele mai mute ori nu mananca,i trebuie sa apelez la fel de fel de obiecte care sai distraga atentia,sau mai fac si ca avionul,si cu toate acesteanu il indop,daca as face asta nar mai avea doar 8 kg acum.De dormit am dormit cu el doar pana la 4 luni,din cauza colicilor,ca sa poata dormi si el un pic trebuia sal tin pe burta.

Asai depinde mult si de varsta copiilor si atitudinea parintilor.

Irina,mamy de [copil]Fabian
album 1;album 2; Faby la 8 luni;

montaj nou; Fabi in girelo; mersul fara girelo

[Tala]

Eu cred ca o persoana ajunge indrazneata, curajoasa cu incredere in sine doar daca a primit o baza solida de incredere in copilarie. Cata siguranta poate avea un copil care desi doreste sa doarma cu parintii. este inchis la el in camera? Recunosc ca mi-ar fi mult mai usor daca baietelul nostru n-ar dormi perpendicular pe noi, dar si daca s-ar fi intamplat ce s-a intamplat acum 2 luni, iar eu n-as fi fost langa el, copilul meu nu mai era (dormeam la un hotel pe niste cearceafuri mai aspre, apretate care au facut priza cu pijamaua lui si cum are obiceiul sa se taraie prin pat in somn, aproape s-a strangulat, era deja vanat...). Eu n-am sa insist, dar pana n-o cere el (eu propunand din cand in cand), n-am sa-l mut la el in camera. Poate ar merita sa se observe ca cei mici care nu dorm cu parintii, dorm cu o jucarie sau o suzeta sau sugand degetelul...eu pot sa-i ofer in plus si o mangaiere... Bucurie!

[doxinu]

Mie mi se pare aberant sa-ti cresti copilul dupa cum spun psihologii sau pediatrii.Este O.K. daca poti rezilva o problema cu sfaturile lor dar sa-ti cresi copilul dupa cum a descoperit unul si altul ca este bine..............nu sunt deacord.
Daca facem tot ce scrie acolo in articol inseamna ca nu stim sa ne crestem copii?Pai io zic ca daca facem asa ei nu vor sti niciodata ca ii iubim si nici nu o vor simti caci altfel nu ii crestem bine.

Ei bine putine lucruri "nocive" scrise in articol nu le fac.Nu am nevoie de parerea nimanui sa-mi cresc copilul caci stiu ca un copil creste cel mai bine doar cu multa dragoste si asta nu ascunsa ci aratata la fiecare pas.

Un cercetataor german spunea ca cei mai siguri copii pe ei sunt copii rasfatati(nu in sensul rau) si cei carerora parintii le arata toata dragostea.

Ioana mami de Stefan Bogdan 13 iunie 2007

POZE 1 AN

filmulete cu ingerasul nostru STEFAN
minunea noastra Stefan

[buli]

si uite-asa ajung niste atitudini normale sa fie criticate cu mine proletara

@

[tania-z]

ei, uite ca eu sunt psiholog si nu pot decat sa imi iau campii cand citesc astfel de aberatii, pe care studentii mei, daca le-ar scrie in vreo lucrare, nu ar lua examenul!

Textul nu este decat o insiruire de fragmente "decupate" din diverse surse, amestecate cu pareri si convingeri - personale sau preluate - realizat in acelasi stil alarmist cu care ne-a obisnuit presa noastra cotidiana. Din pacate, tot mai multi "psihologi" apar in peisajul autohton ca detinatori de adevaruri general-valabile, iar domeniul cresterii si educatiei copiilor le ofera un teren fertil.

Ca sa nu picam in capcana "drobului de sare", ne putem feri de astfel de aberatii, "mirosindu-le" in primul rand, dupa izul de maxima generalizare, de exegerare.

Atata vreme cat cineva vine cu afirmatii de genul:
"copiii care fac X...ajung sa faca Y" sau, in context,
"daca un copil doarme cu adultul...el va deveni anxios si dependent"
nu face decat sa ne jigneasca inteligenta, sa supra-generalizeze de dragul dramatismului si sa spuna, in final neadevaruri. Nu neg ca este posibil sa existe o legatura, o corelatie, intre cele doua, dar asta nu inseamna si cauzalitate. Corect ar fi fost sa spuna "la copiii care dorm cu parintii exist un risc/o probabilitate mai mare sa devina anxiosi/dependenti." S-ar putea ca textul sursa asta sa fi spus, dar preluarea sa fie inflorita pentru audienta.

Cred ca ne-am convins cu totii, chiar si pe acest forum, cat suntem de diferiti, si noi si copii nostri, asadar ca nu putem gandi in sabloane.

Imi pare rau ca un psiholog a semnat un astfel de articol. (cel putin formularea nu are nimic de-a face cu domeniul, mai degraba cu simtul comun). Cea care a scris, nu ar trebui sa uite ca, in primul rand, psihologul trateaza omul in INDIVIDUALITATEA sa. Pacat!

PS. Cel mai grav mi se pare faptul ca acest articol a fost preluat - la vremea aparitiei lui - la stirile de la ora 7, la Pro tv, deci audienta maxima si impact pe masura.

Tania & Anna Sofia (20.09.2007) & "Che" Stefan (17.12.2005)

Cazare in Sibiu

[BeLucci]

Pe mine ma sensibilizeaza ca pana si animalele isi tin puii aproape. Credca ar trebui sa-i tinem cat mai mult aproape, pt ca ei au nevoie de aceste lucruri aparent "daunatoare". Cand va a avea 15 ani sigur nu va mai vrea sa doarma cu noi. Credca fiecare varsta isi are nevoile ei, si credca noi ca parinti simtim nevoile lor. Nu este un moft sa vrea sa doarma cu noi. Este un mod de-a se simti protejat si iubit. Oricum fiecare face cum vrea, doar nu se pune cineva sa respecte niste reguli care nu se potrivesc cu stilul familiei. Succesul fara Dumnezeu inseamna faliment!:)