-
După ce am povestit despre frica de naștere, indiferent de tipul acesteia,m am gândit să povestesc și cu a fost.
Programată fiind sa dau naștere bebelușei,mă prezint cum am stabilit cu medicul meu la spital pentru internare.Emotii și frica de nedescris,însoțită de soț pânăs intrarea în spital,conform regulilor la un moment dat rămân singura și plângând în recepție,așteptând împreună cu alte multe mămici,sa facem internarea.Sotul privind din exterior emoționat că mă lăsa acolo pe cont propriu sa aduc minunea pe lume și privindu-mi grimasele din exteriorul spitalului, în timp ce discutam cu o rezidenta despre internare.
Despre naștere,pot sa zic că a fost cea mai ușoară parte,am trecut cu brio de la frica de o branula,la operația de cezariană.Am fost mai puternică decât am crezut că pot fi vreodată .
Pentru inceput mi s-au făcut analize de sânge,s-au verificat bătăile inimii bebelușului iar apoi am așteptat să îmi vina randul in sala de la terapie intensivă.
Venindu-mi in cele din urmă rândul,am fost preluată de o doamna asistenta pentru a merge în sala.Mi s-a administrat anestezia rahidiană,n-a fost plăcut dar nici pe departe atât de dureros pe cat mă așteptam,ținând cont că am fost înțepată de 3 ori după care am amorțit.M-a cuprins o senzație de panica de credeam că o să leșin,dar aparent e doar efectul anesteziei.
N-am simțit nimic,decât un gol in momentul in care minunea a fost scoasă și nu mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul.
Despre personalul medical pot sa zic că am fost mulțumită,s-au comportat decent spre f bine.
Cea mai grea parte, personal mi s-a părut spitalizarea. Asta a fost ceea ce pe mine m-a condus spre o tentativa de depresie,dar despre asta voi povesti separat .
Pot spune că motto-ul meu in ceea ce privește nașterea a fost "curaj găină că te tai":)).Parca așa era vorba .
Comentarii