-
Un pătuț mic,cu doua piciorușe și miros de lapte.Acel miros pe care îl adoram toate mamele...e plin de viață și ne face să zambim,ne întărește și ne face să uităm de orice.Prinsa in vraja tabloului de lângă patul de spital,unde priveam cea mai mare bogăție,mă gândeam cu drag și la cei de acasă sau mai bine zis la reacția lor...
Am stat de vorbă toată noaptea cu una din mămici,am depanat cele mai arzătoare vise și dorințe despre copilul care a venit pe lume.m-am înarmat cu răbdare și am început să traiesc din nou momentele magice ale alăptării.Era din nou legătură aceea care ne face să sclipim,sa privim viața din alta perspectiva.
Prima zi părea să fie mai lunga,au venit medicii ne-au verificat și ne-au mai îndrumat in funcție de nevoile fiecăreia.Am incercat sa vorbesc acasă cu Teo,fetița mea de patru ani,să își vadă surioara pe camera.Surpriza,nu a vrut să vorbească,spunând că nu e sora ei🤣și mi-a închis apelul.Aveam de gestionat o situație complicată acasă.Se întrevedeau doi frățiori geloși dar emoționați,care așteptau putina afecțiune,după ce le-a lipsit mama trei zile.
Comentarii