Incarcat in Am aflat sexul copilului
354 vizualizariA venit și momentul morfologiei de trimestrul I. Emoții mari, mai ales pentru soțul care participa în premieră la o ecografie fatală. Deși mai avem un băiețel, perioada sarcinii a fost chiar în 2020, pandemie, ceea ce i-au rapit lui oportunitatea de a vedea viitorul bebe în etapele lui preliminare de dezvoltare.
La ecografie, o doamnă doctor foarte caldă și simpatica ne-a însoțit în călătoria descoperirii noului bebe. Ne arăta și ne povestea rand pe rand despre mânuțe, piciorușe, coloană, inima și celelalte organe interne. Soțul era ca un copil mic care descoperă desenele animate: cu candoare, exclama : "wow, are și mânuțe, ii bate și inima, e complet format de la o vârstă așa mică ". M-a emoționat foarte tare entuziasmul lui.
Iar când eu am pus întrebarea: ce sex are? Am primit un sec "E prea devreme să știm acum", însă după un timp, la aceiași întrebare venita din partea soțului, răspunsul a fost "Putem spune ca este baiat cu probabilitate de 70%". Șoc! Cred că fiecare din noi își dorea și o fetiță însă ne-am acomodat repede cu noua veste, chiar dacă a trebuit să ne schimbam planurile de incuscrire cu diverși prieteni:)).
Se pare că au avut dreptate atât prezicatorul antic chinezesc, la fel și cel mayas, la fel și cel pe bază de chestionar.
Bifam deci extra rivalitate între frați (fiindcă au același sex) și extra testosteron (fiindcă sunt băieți) iar mami e în minoritate. Va fi distractiv!
Comentarii