Incarcat in Ecografii - ##bebe#morfologie#3
639 vizualizariAzi am fost la morfologia de trimestrul al3lea. Medicul meu m-a anuntat cu cateva zile inainte ca trebuie sa intre in concediu si mi-a recomandat sa merg la un alt medic, ca sa nu depasesc perioada recomandata pentru acesta ecografie, asa ca azi m-am prezentat cu interes la un alt cabinet. Desi a trebuit sa astept 2 ore dupa ora la care eram programata, am fost zen si am asteptat cu interes acesta intalnire pentru ca eram curioasa ce opinii are si o alta pereche de ochi.
Bebe ma astepta cu cu manutele la fata, ca de obicei, dar cu capusor deja in jos, pregatit de nastere. In plina activitate fizica, cum se intampla acum in fiecare zi, bebe a cooperat si a aratat ca este complet sanatos, ca are 1,6 kg deja, ca este cu 11 zile mai mare decat data original estimata (acum pare ca se va naste in jur de 4 ianurie, iar ziua mea este pe 31 dec - asa ca ar fi interesant daca el s-ar naste in aceiasi zi cu mine - dar cred ca n-ar mai fi special pentru niciunul dintre noi 2) si ca deja are o podoaba capilara de invidiat. Daca eu si el avem in comun o apropiata data de nastere, atunci cu tatal sau are in comun trasaturile faciale ( buzele, barba si nasul).
Dintre vestile mai putin imbucuratoare pentru mine a fost ca doctorita mi-a cam interzis sa mai merg cu trotineta :-( pe motiv ca pot sa cad. O alta recomandare ar fi sa nasc prin cezariana din cauza dioptriilor, eu avand hipermetropie forte si strabism (dioptrii +7 la ambii ochi) fiindca as fi in pericol sa imi pierd vederea la nastere. Voi merge totusi si la oftalmolog pentru investigatii mai detaliate la acest capitol in saptamana 36. Mama a avut + 6 dioptrii la ambii ochi si m-a nascut natural, deci imi pastrez speranta vie, mai ales ca si bebe pare sa coopereze, prin faptul ca s-a aasezat cu capul in jos.
Dragi mamici, voi cunoasteti femei cu hipermetropie ( dioptrii cu + ) care au nascut natural cu sau fara probleme? Multumesc!
Comentarii