ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Parcă ieri aflam că sunt însărcinată... Astăzi sunt în săptămâna 34 de sarcină și număr zilele până când se va încheia acest proces. Totul bine și frumos, dar ce te faci când încep să apară emoțiile și fricile legate de naștere? ”Oare mă voi descurca?, O să fiu în stare să am grijă de copil? La ce să mă aștept de la momentul nașterii?”.
Ultima întrebare nu prea îmi dă pace de ceva timp și asta din cauza emoțiilor că se apropie momentul. M-am documentat cât de cât să știu și eu despre ce e vorba, căci sunt la prima sarcină și nu prea mi-a povestit nimeni cu fir de-a păr toate detaliile. Și mi se pare un îndelungat procedeu, foarte greu și plin de suspans. Ascultam o doamnă doctor cum explica toate etapele travaliului, cum are loc nașterea și ce se întâmplă cu placenta după aceea. Recunosc, mi-e frică de acest travaliu, care nu înseamnă altceva decât durere, cel puțin așa îl percep eu acum, din afară.
Să pornim la drum. Ți se rup membranele. Să zicem că e ușor de dat seama. Dar dacă totuși nu se rup și încep contracțiile? Ce să faci? Mergi fuguța la spital sau suni doctorul? Ce înseamnă de fapt că ai contracții? Crampe abdominale? Și dacă ai aceste crampe și nu-ți dai seama că sunt contracțiile? Poate ai mâncat un kilogram de struguri și pui pe acest fapt... E debusolant acest travaliu. Și cât timp am de când mi se rupe apa până când corpul meu va fi pregătit pentru naștere? Din păcate, corpurile femeilor sunt diferite și nașterile sunt diferite. Nimeni nu-ți poate prezice ce se va întâmpla cu tine, căci corpul tău e doar al tău și el știe cum va reacționa în acele momente. Rămâne o surpriză. Ce ne facem cu durerile? Doamne, sper să nu am dureri așa mari, sau măcar întregul proces să dureze cât mai puțin.
Nu prea știu nimic de epidurală. Doar că sunt șanse să nu se prindă și să continui să ai dureri. Și, că sunt șanse să ți se relaxeze mușchii și să nu mai simți nimic. Oare se merită? Oare merită să nu simți nimic când naști? Eu merg ca un taur înainte pe ideea că nasc natural și fără epidurală. Nu știu dacă e pentru mine acest drum, dar voi vedea la fața locului. Adică atunci când voi ajunge în fața spitalului și îmi va veni să fug, instinctual, de frică. Prin filmulețele la care m-am uitat, în spitalele din străinătate, graviduțele sunt foarte bine îngrijite. Eu așa le văd. Li se permite să intre în sala de nașteri cu soțul, mama, familia, doula, li se fac masaje de relaxare... Cred că gândesc prea mult pentru spitalele noastre. Ar fi o bucurie, dar mă dezamăgesc singură. Nu asta contează, ci cum mă voi simți atunci.
Trecem de la durerile travaliului la nașterea propriu-zisă. Știu că bebe iese întâi cu căpuțul, așa ar trebui, așa e cel mai indicat, apoi i se scot ușor umerii, pe rând, momentul cel mai dureros, după mine și ... restul vine ca o mângâiere. Nu știu cum rezistau femeile în trecut, care nășteau câte 7, 9, 11 copii. Oare le era frică cum îmi e și mie? Pentru că eu sunt la primul copil și la câtă frică am strâns, cred că cu greu îl voi face și pe al doilea. Mă gândesc și la complicațiile care pot apărea în momentul acesta și la faptul că pot sări ușor la o cezariană de toată frumusețea. Spun asta pentru că sigur îmi va fi ciudă să mi se facă cezariană după ce probabil mă voi chinui să nasc natural și voi trece prin jumătate de chinuri.
Expulzia placentei... Dacă nu citeam despre asta, habar nu aveam că după ce naști copilul, placenta iese și ea, singură. Sunt multe detalii pe care nu le știi și dacă nu faci vreun curs prenatal, nu urmărești niște videoclipuri pe internet sau să citești în vreo carte, nu ajungi să le cunoști. Poate că le vei observa direct, în momentele când ți se întâmplă, dar de ce să mergi fără să cunoști? Lucrurile astea trebuie știute ca să nu te sperie acolo.
Bun. Sunt în săptămâna 34 și mi-e o frică de nu știu ce-i cu mine. Câteodată îmi vine și să plâng. Oare o să mă descurc? Chiar o să nasc eu un copil? Posibil ca aceste sentimente să le fi simțit fiecare femeie înainte să nască, poate că sunt niște lucruri normale. Le las să își facă de cap, iar eu mă mai gândesc puțin la momentele în care o să am copilul în brațe și voi uita de toate aceste chinuri și dureri.
Comentarii