Bloguri

Jurnal de sarcina

Săptămâna 34 de sarcină

  • Săptămâna 34 de sarcină a debutat cu emoții și stări de entuziasm. Mai este atât de putiiiiin și o să-mi cunosc îngerașul! ❤️ Încă nu au existat scurgeri de colostru din sâni, dar îmi amintesc ca nici la primul copil nu am avut. Încerc să mă odihnesc cat pot de mult, dar e foarte greu când mai ai alt copil pe lângă. Cu mâncarea e mai greu, pentru ca mi-e poftă de toate chestiile dulci și greu îmi potolesc mofturile. 😅 Pe bebe îl simt ca se cam înghesuie în burtică, dar nu mai este mult și o să aibă loc de întins și de jucat. ❤️

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Darul de a fi mama

    În ultimul timp mă gândesc tot mai des la cat de norocoasă sunt. Cat de mult mă iubește Dumnezeu, de mi-a dat ocazia să mai pot fi mama și pentru a doua oară. Sunt gânduri pe care le tot am în ultimul...
  • Săptămâna 34 de sarcină

    Săptămâna 34 de sarcină a debutat cu emoții și stări de entuziasm. Mai este atât de putiiiiin și o să-mi cunosc îngerașul! ❤️ Încă nu au existat scurgeri de colostru din sâni, dar îmi amintesc ca nici...
  • Cei dragi află de sarcină

    Am vrut să vă povestesc despre cum i-am anunțat pe cei dragi de sarcină numărul 2. Acum totul a fost diferit față de prima dată. În primul rând, după jumătate de an de încercări, Dumnezeu a decis să n...
  • Lista de cumpărături pentru bebe

    Ieri am fost și-am făcut niște cumpărături pentru bebe. Doamne, câte hăinuțe frumoase am găsit! Am luat o pernă pentru alăptare, deoarece la prima sarcină n-am avut pentru ca nu am putut alăpta. Dar a...
  • Nopți nedormite și oboseală

    În ultimul timp am numai nopți albe. Să zicem ca dorm 2-3 ore, apoi mă trezesc, mă duc evident și la baie… si cel mai rău lucru este ca adorm foarte greu la loc. Spre exemplu azi noapte am stat 3 ore ...

Din aceeasi categorie...

  • Cumparaturi bebe

    Azi bebe a facut 34 de saptamani, a fost frumos afara asa ca am fost putin la plimbare prin magazine, la un moment dat am obosit, observ ca se intampla din ce in ce mai repede, si mai apar si in timpu...
  • Saptamana 34

    Am intrat in saptamana 34, inca rezistam la pat💪
  • Ecografie

    Buna ziua tuturor! Astazi am fost la control deoarece aveam dureri de burta in partea stanga de 3 zile si nu cedau la nospade 80mg ci doar cu 2 ovule seara de arefam. Am fost pusa la monitor 20 de m...
  • Se pregătește cuibul

    Astăzi am făcut fix 34 de săptămâni 🤍 Îmi simt fetița mai activă, pare ca se foiește destul de mult, poate începe și ea să fie nerăbdătoare. Am început încă de acum două săptămâni să cumpărăm lucr...
  • O saptamana grea

    Am avut o saptamana de chin, durerea de la otita s-a oprit, doar ca baietelul cel mare " a adus" acasa o enterocolita de toata frumusetea, in 30 ani de viata nu am patit asa ceva. Am inceput cu regim,...
  • Săptămâna 34

    Prima zi din săptămâna 34. Bebe este foarte activ în burtica, iar pentru mine devine tot mai grea și obositoare fiecare activitate. Bagajul de maternitate este aproape gata. Așteptăm să treacă și aces...
  • Cand se intoarce bebe cu capul in jos?

    Buna, dragi mamici! La voi cand s-a intors bebe cu capul in jos? Eu am 34 saptamani de sarcina. Ultima ecografie am facut-o la 32 de saptamani si bebe inca nu era intors.
  • Prezentație pelviana

    34 de săptămâni, copil in prezentație pelviana. Evident, îmi doresc să revină la craniană pentru a naște natural. Ce opțiuni am? Versiunea cefalică externă (VCE): Aceasta este metoda cea mai comun...
  • Countdown 🫣

    Avem aproape 34 săptămâni. Ne dorim mult sa încercam nașterea naturală, dar nu prea ne place sa ne poziționăm asa cum trebuie. Încă dam din mâini și din piciorușe la greeuuu! 😂 Tati si mami îl numesc ...
  • Instabilitate

    Nu știu dacă mai sunt și alte mame, dar cred că la mine sunt foarte multe schimbări, și nu fac față și sarcinii. Din cauza asta se mai întâmplă să plâng des. Am mai plâns în primul trimestru, și acum ...