-
Am vrut să vă povestesc despre cum i-am anunțat pe cei dragi de sarcină numărul 2. Acum totul a fost diferit față de prima dată. În primul rând, după jumătate de an de încercări, Dumnezeu a decis să ne mai facă o minune în dar. Ne doream tare mult ca Filip să mai poată avea un partener sau o parteneră de joacă. Cumpărasem câteva teste de sarcină, simțeam ca aș putea fi însărcinată și într-o dimineață mi-am făcut curaj și le-am făcut. Au ieșit pozitiv și am plecat să îi spun soțului care încă dormea. Cel mai probabil la cat de somnoros era, nici nu știa despre ce vorbesc. 🤣 Din păcate, în primele 4 luni am ascuns sarcina. Am simțit ca așa trebuie să fac, pentru ca primul copil a venit și cu un necaz, și am preferat să îl protejez pe al doilea cat pot eu de mult. Cu frică le-am zis părinților ca vor fi iar bunici și spre surprinderea mea au fost tare bucuroși. Apoi au aflat frații și surorile noastre, nașii noștri și prietenii. A fost o mare bucurie pentru toți, deoarece știau și ei cat de mult ne mai dorim un copil. ❤️
Comentarii