Bloguri

Jurnal de sarcina

Cum am aflat că sunt insarcinata

  • Imi aduc aminte și acum ziua în care am aflat că sunt însărcinată pentru a doua oară. Făcusem un test la care nu mă așteptam să văd doua liniuțe. Imi pierdusem speranța parcă să mai rămân iarăși. Copilul cel mare facuse deja 5 ani și eu nu mai rămâneam însărcinată. Vorbisem la ultimul control ginecologic cu Dna doctor sa merg imediat după ce îmi vin problemele menstruale sa facem niste analize hormonale. Nu am mai ajuns la aceste analize, am sunat-o pe Dna doctor sa o anunț că a ieșit testul pozitiv 😄. Ulterior am mers la control la ea și se pare că sarcina era destul de micuța, 4-5 săptămâni, confirmat și de analiza beta hcg. Teama mea cea mare a fost de la faptul că știam că ceva se întâmplă cu corpul meu insa nu știam ce. Aveam niste dureri groaznice de ovare, la un simplu strănut mă înțepau foarte tare. Odată ce a mai avansat sarcina, au mai trecut, însă Dna doctor mi-a dat ovule pentru menținerea sarcinii.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Morfologia de trimestrul 1

    Ecografia de 11 săptamani și 6 zile(de fapt morfologia de trimestrul 1) a fost pentru mine emotionanta. Mergeam pentru prima dată la alt medic(specializat pe morfologii, doctorita mea nu făcea așa ce...
  • Cum am aflat că sunt insarcinata

    Imi aduc aminte și acum ziua în care am aflat că sunt însărcinată pentru a doua oară. Făcusem un test la care nu mă așteptam să văd doua liniuțe. Imi pierdusem speranța parcă să mai rămân iarăși. Copi...

Din aceeasi categorie...

  • Mamica pentru a 4-a oara

    Buna, mamicute dragi! Vreau sa va anunt cea de-a 4-a sarcina a mea! E ceva uimitor! Am ramas surprisa cand am vazut 2 liniute, am fost si bucuroasa si speriata in acelasi timp! Am fost foooarte bucu...
  • A treia binecuvântare

    Cu inima strânsă și plină de emoții m-am hotărât să împărtășesc cu voi imensa mea bucurie.Ca un mic istoric,am 36ani și doi copii, Teodora și Alexandru,iar diferența dintre ei este de doi ani și două ...
  • Cum am stiut de sarcina..fara test

    Salutare! Mereu am auzit in filme și de la cunoștințe cum simțeau în mod misterios :) și uite că mi s-a întâmplat și mie.. Am încetat să ne protejăm din luna octombrie, ambii...
  • Test de sarcina pozitiv

    Când am văzut testul, am intrat în panică și am început să plâng. Nu era în plan încă un copil, având deja 2, dar ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. Acesta este începutul poveștii, continuar...
  • Cele doua liniute vesele

    In prima zi de Paste dimineata la ora 4 am facut testul de sarcina deoarece aveam asa o senzatie ca va fi pozitiv. Lucru care s-a si intamplat. Acum nu stiam ce sa fac, il trezesc pe sot sa ii spun s...
  • Cum am aflat de sarcină

    Azi, o sa va povestesc despre cum am aflat de sarcină. Era luna februarie a acestui an, ma simțeam destul de apatica, fara energie sau pofta de mâncare. Menstruația imi intarziase cateva zile, dar nu ...
  • Primul test pozitiv

    Cu drag îmi amintesc primul test pozitiv. Primul meu test pozitiv a avut o linie extrem de puțin vizibilă. Atât de puțin vizibilă încât l-am aruncat la gunoi. Între timp totuși bănuiala pe ca...
  • Vom mai avea un copil!

    Inainte de a incepe calătoria noastră de sarcina trebuie sa încep cu ceva timp înainte pentru a avea context. La 12 ani am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice, hirsutism si rezistenta la in...
  • Test de sarcina pozitiv

    Primul nostru test de sarcina pozitiv a apărut pe 17.01.2024. Ne-am căsătorit pe 10.06.2023 și după minunata luna de miere, în care am vizitat jumătate din tara și am fost pentru prima data împreună l...
  • Test de sarcina pozitiv

    Vă salut viitoare mămici ! Mă îndrept cu pași repezi spre săptămâna 14. Din cauza unei experiențe nefericite, am ales ca până nu trec de primul trimestru să păstrăm emoțiile doar in ...