ANUNÈš IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Nu mi-am imaginat ca timpul zboara uneori atât de repede... Poate e doar faptul ca din toamna pâna în primavara m-au cople?it atâtea trairi, încât am uitat sa ma bucur de esen?ial sau poate ca mi s-a parut absolut fireasca fiecare trecere de la o etapa la alta... Cert este ca zilele trecute am avut sentimentul ca efectiv am ars etapele în clipa când l-am vazut coco?at acolo sus, în vârful toboganului. „Uite mama sus... mama suuuus...”. Era atât de mândru de el dupa ce reu?ise sa urce singur singurel toate scarile ?i acum se pregatea de proba de foc – toboganul cel mare si roz care ne-a dat batai de cap toata vara trecuta. A ezitat de câteva ori, a bolborosit ceva tot uitându-se în spate, spre noi care-l priveam încânta?i ?i-l încurajam cu îndemnuri de parin?i da?i în mintea copiilor.
S-a a?ezat prudent, s-a mai uitat o data înapoi ?i... vruuuuuummmmm... încercare reu?ita din prima ?i aterizare perfecta. S-a ridicat vioi ?i a început sa-?i fluture mânu?ele alergând spre noi, în aplauze. Apoi, din nou, într-un râs frenetic de copil care ?i-a descoperit propriile aripi ?i ?i-a învins una dintre primele frici con?tientizate – „Sus, mamaaaa, suuuus.” ?i din doua mi?cari a ajuns din nou pe treptele abrupte pe care le-a parcurs cu aceea?i pruden?a de om mare, trecut prin urcu?uri de scari. Apoi, iar toboganul mare ?i roz ?i iar aterizare ?i iar ?i iar... timp de vreo jumatate de ora în care l-am privit cu ochii în lacrimi, întrebându-ma naiv (pentru a câta oara oare?) când a zburat vremea...
Comentarii