Bloguri

Primele cumparaturi

  • Primele cumparaturi. Am tot auzit in jur ca nu e bine sa faci cumparaturi pentru bebe înainte sa se nasca. Insa atunci cand am facut lista cu tot ce am nevoie, am văzut cât de multe lucrușoare trebuie sa am. Am zis ca cel mai bine este sa cumpăr treptat câte ceva, ca sa nu ma aglomerez în ultima luna cu cumpărături, cheltuieli și drumuri. Asa ca prima achiziție a fost un carucior 3in1, la mana a2a, de pe un grup de mamici. Mi-a plăcut atat de mult cum arata, incat nu a contat ca nu este nou. L-am trimis pe sot și l-a luat. Tomita, pisoiul nostru, este efectiv obsedat de carut, de landou, de scoica, vrea sa stea mereu acolo, crede ca sunt ale lui. Dupa aceasta achizitie am inceput sa cumpar scutece, recunosc ca prima data am luat 2 baxuri mici, a cate 26, iar ulterior am mai cumpărat cateva baxuri mari, numerele 1,2, iar în prezent avem câteva sute de scutece, o cutie plina. Plus alte lucrușoare, cadita, cantar, termometru, patut pliabil pentru vacante, creme, sampon, Loțiune, Batista bebelusului, comprese,biberoane, suzete, sterilizator si lista continua, avand in vedere ca ieri am dat o comanda foarte mare de pe shein cu diferite produse, de la lenjerie pana la perie de curatat biberonul, aparatori de priza si termos. Usor usor lista mea se face din ce in ce mai mica si asteptam cu nerabdare sa treaca aceste 2 luni ce au mai ramas si sa ne bucuram de bebe.

Comentarii

1 comentariu
  • DeeliaElena apreciaza asta
  • DeeliaElena
    DeeliaElena Foarte bine ați făcut ! Eu mereu zic ca lucrurile nu trebuie lăsate pe ultima sută de metri.
    28 iunie

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Sarcina si calatoria.

    Sarcina si calatoria. Astazi am 30 de saptamani si 3 zile. Este vara si simt nevoia sa ies, sa ma plimb. Asa ca am discutat cu sotul si niste prieteni sa mergem 4 zile la mare, in bulgaria, pentru ca...
  • Sarcina si locul de munca

    Sarcina si locul de munca. Atat de usoara am avut sarcina, incat as putea sa întru în prenatal si nu vreau. Pot spune ca am 30 saptamani și ma simt foarte energica, sunt foarte activa, ma trezesc la ...
  • Primele cumparaturi

    Primele cumparaturi. Am tot auzit in jur ca nu e bine sa faci cumparaturi pentru bebe înainte sa se nasca. Insa atunci cand am facut lista cu tot ce am nevoie, am văzut cât de multe lucrușoare trebui...
  • Numele ales

    Numele ales. Asa cum am aflat ca este fetita 100% bebelusul nostru, venise alegerea numelui, nu? Doar ca noi stiam ce nume o sa aiba fetita noastra, daca este fetita. Eu mi-am pierdut mama la o varst...
  • Sexul bebelusului

    Sexul bebelusului. Eu si sotul meu ne doream foarte tare un baietel, pentru ca suntem inconjurati de fetite. Nu stiu daca datorita ca ne doream baietel m-a facut sa nu ma vad mama de fata niciodata ...

Din aceeasi categorie...

  • Sarcina si locul de munca

    Sarcina si locul de munca. Atat de usoara am avut sarcina, incat as putea sa întru în prenatal si nu vreau. Pot spune ca am 30 saptamani și ma simt foarte energica, sunt foarte activa, ma trezesc la ...
  • Numele ales

    Numele ales. Asa cum am aflat ca este fetita 100% bebelusul nostru, venise alegerea numelui, nu? Doar ca noi stiam ce nume o sa aiba fetita noastra, daca este fetita. Eu mi-am pierdut mama la o varst...
  • Alarma falsa

    25.06 Mai este extrem de putin pana la marea întâlnire🫣 însă ieri bebe a încercat sa ne inducă in eroare… Astept atât de mult marea întâlnire cu ea si parca pe zi ce trece așteptarea devine tot mai ...
  • Pierderea si nasterea unui membru

    Pierderea si nasterea unui membru. Vreau sa va povesc o intamplare destul de ciudata din viata mea. Bunica mea mi-a fost ca o mama, ne-a crescut pe mine si fratele meu inainte dar si dupa ce ne-am pi...
  • Cum am anuntat sotul de sarcina

    Cum am anuntat sotul de sarcina. Am decis impreuna ca este momentul de a avea un copil. Am ramas insarcinata foarte repede, din a doua luna de incercare. Ca sa ii dau vestea sotului intr-un mod ined...
  • Cea mai usoara sarcina

    Cea mai usoara sarcina Vreau sa va povestesc de sarcina mea foarte usoara. Pe langa faptul ca pana la 4 luni burtica nici nu a fost vizibila, nu am avut nici o zi in care sa am stari de rau sau great...
  • Decizia de a avea un copil

    Decizia de a avea un copil. Sunt impreuna cu sotul meu de aproape 14 ani, eram niste copii cand ne-am cunoscut. El a fost singura mea iubire. Suntem casatoriti de aproape 6 ani si toti cei din jur ne...
  • Sarcina oprita din evolutie

    Astăzi vreau sa va povestesc despre prima mea sarcina. O sarcina dorita atat de mine, cât și de sot. Fericiti la aflarea vestii, am început sa spunem oamenilor din jur încă din prima zi de la aflarea ...
  • Sarcina si animalutul

    Cum putem face fata atunci cand toata lumea din jurul nostru ne intreaba: ce faceti cu animalutul dupa ce se va naste copilul? Ei bine, cu o luna inainte de a ramane insarcinata, am ales sa adoptam un...
  • Legea bunului simt

    Bunul simț și omenia au dispărut în România! Ca viitoare mamă, mă simt adesea neglijată și lipsită de respect când nu mi se acordă prioritatea cuvenită. Cu fiecare pas, simt greutatea sarcinii și res...