Cu ani în urma n-as fi rostit atât de usor o asemenea fraza. Si nu pentru ca ea nu ar fi fost adevarata atunci, ci pentru ca eram prea agitata ca sa înteleg unele lucruri. Da, o ador pe mama, cu toate defectele ei, cu toti nervii pe care mi-i provoaca uneori când îsi baga nasul în treburile mele de om mare, cu toate naivitatile si prejudecatile pe care nu i le pot schimba si pe care am renuntat de mult timp sa i le mai contrazic... Si cel mai tare o ador atunci când vine la noi, la oras si nu are stare... Mereu energica, mereu în priza, cum se spune... Trebuie sa faca tot timpul ceva, cu toate ca nu e nimic de facut. De câteva zile sta la mine, cu tot cu tata, pentru ca el face un tratament în oras. Îi simt pe amândoi uneori stingheri, alteori bucurosi. Nu se pot adapta trecerii de la spatiul larg al casei de la tara la cel al apartamentului care chiar daca e spatios, tot o cutie de chibrituri ramâne. Mama se adapteaza însa din mers, în stilul ei neschimbat... Se trezeste cu noapte în cap, face bunatati prin bucatarie, ma rasfata cu cafeaua la pat si se misca în vârful degetelor ca nu cumva sa trezeasca restul casei. Din când în când pune întrebari ca sa-si astâmpere curiozitatea... daca îsi primeste raspunsurile se agita vioaie în continuare, iar daca nu îsi satisface curiozitatile ramâne tacuta o vreme, dupa care o ia de la capat. Îl cicaleste mereu pe tata din tot felul de motive, iar el o tachineaza blând. Când îi scapa ceva sau când face câte o pozna prin bucatarie ori prin alte camere se panicheaza de parca s-ar fi darâmat universul. Se simte atât de vinovata pentru un pahar spart ori pentru un vas pe care nu l-a pus la locul lui... E ca un copil caruia, desi îi lipseste mediul lui familiar de acasa, se simte captivat de noutate si e în elementul lui. Cel mai tare îmi place când îsi savureaza cafeaua în livingul meu care mie mi se pare imens...E radioasa si îi dispare brusc toata agitatia. Devine uneori melancolica si îsi aminteste cât e mult si-a dorit ea sa stea la oras si nu la tara. Ma înduioseaza multumirea din ochii ei calzi pe care stiu ca o simte pentru ca eu si sora mea am reusit ceea ce ea si-a dorit întotdeauna. Si-mi plac atât de mult momentele astea de acum...când nu mai avem conflicte, nu pentru ca am fi ajuns la vreun acord în privinta modului în care gndeste fiecare dintre noi, ci pentru ca odata cu trecerea anilor am înteles cât de firesc se întâmpla toate...si cât de confortabil sufleteste este sa stii ca parintii exista în viata ta, sub oricare forma...
Comentarii