A mai trecut înca un an... Aproape ca nu ?tiu când s-a scurs... între dimine?i grabite, racelile lui Tudor, tezele Elisei ?i multe multe provocari pe care le aduce cu sine via?a de mamica a unui bebelu? care se transforma pe zi ce trece în baie?el nastru?nic, cu o personalitate vulcanica ?i de mamica a unei feti?e extraordinare care în curând nu va mai fi feti?a, ci adolescenta în toata regula. Am realizat ca a mai trecut un an abia în ziua în care Elisa a purtat din nou coroni?a de premianta... Apoi, la câteva zile distan?a, Tudor a primit diploma pentru absolvirea primului sau an de gradini?a ?i pentru adaptarea cu succes la programul gradini?ei, în condi?iile în care el a fost în acest an cel mai mic dintre ?trumfi – bebe, cum îl alinta înca teacher ?i colegii. E un sentiment uluitor sa î?i vezi copiii crescând, progresând, transformându-se încetul cu încetul în omule?i care peste câ?iva ani vor deveni oameni mari. Sunt clipe în care sim?i ca plute?ti ?i ca nimic nu este mai important pe lume decât reu?itele copiilor tai – sentimente u?or egoiste, pe care fiecare parinte le traie?te, dar care î?i dau uneori masura fericirii de a fi parinte. ?i cel mai frumos este atunci când ?tii ca ai contribuit cumva la reu?itele lor, dar ca, dincolo de contribu?ia ta, succesul le apar?ine în totalitate.
Comentarii