Bloguri

Jurnal de sarcina

Speranță

  • Soțul meu și-a dorit tare mult un copil, încă își dorește și alți copii, însă eu am fost mereu sceptică. Aveam mereu impresia că nu vom mai avea timp de noi doi, că nu voi mai avea libertatea pe care o iubeam, timp să ies cu prietenele, și uneori chiar așa este. Totuși, am spus că da, e timpul să încercăm și noi să ne împlinim ca familie și să încercăm să ne "multiplicăm" dragostea. Am încercat vreo 4 luni de zile, cred că zi de zi. În ultima lună (iunie) am spus că nu mai am nicio șansă, să mergem să facem mai multe analize, control, să vedem de ce, însă nu am renunțat la încercarea de a procrea. Și testele negative erau tot mai multe, menstruația la fel ca în ultimii ani, însă pe 16 august, a apărut și a doua liniuță pe test. Bucurie mare pentru soț. Eu încă eram speriată, nu știam dacă să mă bucur sau dacă să regret puțin pentru că soțul nu va mai fi doar al meu, timpul meu liber la fel.. (ca o paranteză, am fost la psiholog și mi s-a spus că nu sunt singura care are câteva regrete în privința copilului, nu trebuie să ne omorâm pentru așa ceva) Însă, bucuria soțului "m-a trezit" la realitate și am început să plângem amândoi de fericire. A fost o zi minunată, căci a fost un cadou la 2 zile de la ziua de aniversare a soțului.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Prima mângâiere

    Dragă M, prima ta mișcare a fost o mângâiere 💚 a fost ceva magic, ceva ce mi-a topit inima. Ziua a început cu greu, căci hormonii mei îmi declanșau tot felul de schimbări comportamentale, astfel încă ...
  • Bunicii

    Dragă M, de ziua de nume a tatălui tău, bunicii s-au întâlnit, dar nu știau de ce. Au crezut că e o simplă vizită, cum obișnuiesc ei. Am stat la masă, am vorbit, am povestit, iar la urmă tăticul tău l...
  • Încredere

    Dragă M, ți-am auzit inimioara din nou, însă de data aceasta am intrat în cabinet supărată, pentru că mi-a fost frică să nu primesc același verdict ca data trecută. Însă doamna doctor m-a primit cu un...
  • O primă încercare eșuată

    Dragă M, am fost la primul control, la un doctor (recomandat de prea mulți oameni) care nu ar fi trebuit să îmi vorbească despre tine așa. Te-am iubit de la primul test de sarcină pozitiv, te-am "acc...
  • Mihail

    Dragă M, ți-am aflat numele dinainte să vorbim despre el și am aflat că vei veni în curând, dar tu deja erai la mami în burtică. În încercarea noastră de a te avea, am simțit nevoia să ne relaxăm puți...

Din aceeasi categorie...

  • Bebe e pe drum

    11 Noiembrie - o zi obișnuită, pana la ora 11:30. Aveam dureri, asteptam menstruația deja de 2 zile si voiam sa iau ceva pentru durere. Totuși, înainte hai sa fac un test. Urma sa facem programare...
  • Sarcină după un avort spontan

    Sarcina dupa un avort spontan Numele meu este Nicoleta iar in luna august 2023 am pierdut ce-a de a doua sarcină în urma unui avort spontan la 10 saptamani. Nu cred ca pot spune in cuvinte nivelu...
  • Test pozitiv

    Cam asa a inceput totul...   Sambata 2 Septembrie, rodul iubirii noastre. Trec zilele si simt ca esti acolo, dar astept momentul sa confirm asta. 3 dimineti la rand am amanat momentul si am zi...
  • Test pozitiv

    Am aflat ca sunt insarcinata inainte sa sa imi intarzie ciclu.Ce-i drept, ne doream si ne chinuiam de ceva timp.Dupa Hycosy, mi s-a zis ca in urmatoarele 2 luni sunt cele mai mari sanse sa raman in sa...
  • Prima zi de fericire

    Bună 😊 în momentul de față am 17 săptămâni si 5 zile însă aș dori să vă duc puțin înapoi la momentul când am aflat ca sunt însărcinată Cred ca eram deja in săptămâna 5 de sarcină când ajunsesem in zi...
  • Adevărul despre sarcină

    Simt ca m-am trezit la realitate dupa ce am ramas însărcinată. Pe parcursul sarcinii toate credintele mele de pana atunci au devenit nule. Cand eram mică părinții imi spuneau cat de usor si cat de rep...
  • Infertilitatea există

    Infertilitatea există și doare,doare tare. După o lupta lunga cu infertilitatea,când eu și soțul ne dădusem bătuți,când ne cheltuisem pana la ultimul banut pe analize de genetica/infertilitate,când ...
  • Aflarea vestii

    se pare că a sosit dinnou momentul acela magic când am aflat că așteptăm încă un copil, când cel mic avea doar un an și patru luni. În primul moment, timorarea ne-a cuprins, gândurile noastre zbuciuma...
  • Test pozitiv

    Dupa multe incercari,dezamagiri si fel si fel de ganduri negre….surprize surprize, apare si mult asteptatul bebe 2. Ne-am dorit foarte mult inca un bebe, desi va fi o diferenta de vreo 4 ani in...
  • Sunt pregatita pentru o noua sarcina

    Inca de cand avea baietelul 1 an si jumatate ma gandeam sa incercam sa mai il facem si pe bebe 2, ca sa pot intra dintr-un concediu in altul. Cu el incepuse sa fie mult mai usor pentru ca ne intelegea...