Bloguri

Jurnal de sarcina

Mihail

  • Dragă M, ți-am aflat numele dinainte să vorbim despre el și am aflat că vei veni în curând, dar tu deja erai la mami în burtică. În încercarea noastră de a te avea, am simțit nevoia să ne relaxăm puțin și am mers în Maramureș. La Mănăstirea Bârsana, ne-am închinat, ne-am rugat, iar cu lacrimi în ochi, i-am cerut Arhanghelului Mihail să ne aducă un copilaș sănătos, când dorește Dumnezeu. După ce am mai vizitat câteva locuri, ne-am întors acasă. La câteva zile, într-o noapte am visat un copilaș care stătea cu spatele la mine și încerca să își rostească numele care începea cu M. Dimineața când m-am trezit, nu înțelegeam semnificația visului, așa că aproape l-am uitat. După câteva zile, tăticul tău s-a gândit să îmi propună 2 nume pentru copilul pe care speram să îl avem în curând. Unul pentru fetiță, pe care preferăm să nu ți-l spunem acum, ci atunci când vei avea o surioară, dacă va fi să fie. Însă al doilea nume, m-a șocat puțin, era Mihail. Atunci am știut ce înseamnă visul și am știut că tu vei apărea la noi curând, însă ceea ce noi nu știam deja era că ai ajuns mai repede decât am fi crezut noi, însă testele ne mințeau. Te-am dorit mult timp și te-am avut exact când am fost pregătiți să devenim părinți. Te iubim, Mihail!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Prima mângâiere

    Dragă M, prima ta mișcare a fost o mângâiere 💚 a fost ceva magic, ceva ce mi-a topit inima. Ziua a început cu greu, căci hormonii mei îmi declanșau tot felul de schimbări comportamentale, astfel încă ...
  • Bunicii

    Dragă M, de ziua de nume a tatălui tău, bunicii s-au întâlnit, dar nu știau de ce. Au crezut că e o simplă vizită, cum obișnuiesc ei. Am stat la masă, am vorbit, am povestit, iar la urmă tăticul tău l...
  • Încredere

    Dragă M, ți-am auzit inimioara din nou, însă de data aceasta am intrat în cabinet supărată, pentru că mi-a fost frică să nu primesc același verdict ca data trecută. Însă doamna doctor m-a primit cu un...
  • O primă încercare eșuată

    Dragă M, am fost la primul control, la un doctor (recomandat de prea mulți oameni) care nu ar fi trebuit să îmi vorbească despre tine așa. Te-am iubit de la primul test de sarcină pozitiv, te-am "acc...
  • Mihail

    Dragă M, ți-am aflat numele dinainte să vorbim despre el și am aflat că vei veni în curând, dar tu deja erai la mami în burtică. În încercarea noastră de a te avea, am simțit nevoia să ne relaxăm puți...

Din aceeasi categorie...

  • Numele ales 💙

    Aproape 35 de saptamani!! Minunea noastră…vreau să stii ca ti am ales numele 🍀 inca de cand am aflat de existența ta aveam în gând acest nume 🍀i am zis și tatălui tau și a zis ca nu ne grăbim cu num...
  • Saptamana 27...

    Și uite așa am ajuns în săptămâna 27... Am aflat că vom avea o fetiță și am ales să o numim Ivie. Chiar dacă mulți au avut diverse păreri despre numele nostru, noi îl iubim și ne pl...
  • Saptamana 31

    Dupa lungi dezbateri cu tati am ales numele, sper ca atunci cand va merge la evidenta populației sa fie acelasi 😂
  • Numele lui bebe

    Am știut ca ești băiat dinainte sa îmi confirme doctorul ! Cu 2 zile înainte de ecografie am visat un băiețel care îmi spunea mami ,am știut ca tu ești! Și asa a fost ! Imediat ce am aflat ca ești băi...
  • Am ales numele 💙

    De mult mă gândeam dacă aș avea un băiețel ce nume i-aș pune 😁 Când am aflat ca sunt însărcinată acel nume mi-a venit în cap , chiar dacă nu știam încă ce va fi: băiețel sau fetiță ! Când am aflat ca ...
  • A3minune

    😇sa începem cu începutul .. ar fii multe de scris dar am aflat puțin mai târziu de aceasta pagina unde pot posta despre sarcina:) O prietenă mi a recomandat ea scriind zilnic .a ramas cu amintiri i...
  • Am ales numele copilului

    Nici la prima sarcina și nici acum nu am avut o lista de posibile nume care sa ne placa. Am cautat pe tot internetul liste cu nume de băieți și nu găseam un nume care sa ne placa sa amândoi. Cumva am ...
  • Am ales numele copilului

    O alegre grea a fost alegerea numelui primei fetițe. In final, tatăl a ales un prenume,eu al doilea și am fost tot mulțumiți 😀 După ce am aflat că și acum vom avea tot o fetiță am început să că...
  • Alegerea numelui

    Continuând împărtășirea perioadei primei sarcini pot spune că am fost norocoasă și de data aceasta nu am arsuri absolut deloc,la prima sarcină având arsuri și dacă beam doar apă. Du...
  • Am ales numele copilului

    Noi numele copilului l-am ales înainte de a ști dacă va fi fetiță sau băiețel. Nu ne-a interesat prea tare ce v-a fi, ne-am dorit doar sa fie sănătos, dar cred ca în subconștientul nostru, atât eu cât...