Salutare!
In primul mesaj de pe acest blog am scris pe scurt despre asteptarea unei minuni, timp de aproape 2 ani de zile.
Si am mai scris si despre faptul ca am avut prima vizita la specialist.
Ei bine, astazi va voi impartasi experienta celei de-a doua vizite la medicul specialist, pregatiti cu rezultatele la analizele pe care le avusesem de facut.
M-am uitat, recunosc, pe internet, sa vad daca sunt in regula sau nu acele analize, dar din pacate nu stiam sa interpretez si mai tare ma bulversau toate explicatiile de pe diverse site-uri. Prin urmare am asteptat sa ma lamureasca medicul. Zis si facut! Asteptam cumintei pe sala, cu dosarul de analize in brate, eu nerabdatoare si emotionata, sotul plictisit si morocanos. Nu as putea sa va povestesc prea multe despre acele 30 minute de consultatie, La un an si jumatate de atunci, am memorat perfect fraza "Puteti sa incercati cat vreti, dar cu aceasta spermograma nu aveti nicio sansa!" Am iesit plangand din cabinet, simteam ca lumea se sfarseste, ca nimic nu are sens, ca nu am un rost al existentei. Eram efectiv daramata. Desigur, am mai plecat si cu o noua lista de investigatii, genetice de data aceasta si o programare la urolog plus o noua spermograma peste 3 luni. 3 LUNI!!! Va marturisesc sincer faptul ca daca nu aveam sustinerea morala a sotului, care si el era socat, cedam si recurgeam la un gest extrem. Desigur, am avut momente in care i-am reprosat timpul pierdut si refuzul sau de a merge la medic doar pentru ca de vina era firea mea stresata si stresanta. Niciodata nu i-am reprosat ca problema este la el, NU, problema era la noi!
Oare cum reusesc alte femei sa fie puternice in astfel de situatii? Le admir! Pentru mine au urmat luni de cosmar, plans zilnic, probleme de concentrare la munca, nevoia de a ma indeparta de toata lumea si de a refuza orice dialog. Poate pare ciudat, dar plangeam si imi era dificil sa suport sa vad pe strada femei gravide sau cu bebelusi. Simteam ca Dumnezeu mi le scoate in cale ca o pedeapsa si ma durea extrem de tare.
Am cautat o perioada si consolarea in randul familiei, insa am gresit. Nimeni, nici macar parintii nu mi-au putut intelege durerea si neputinta. Si de aceea, m-am inchis si mai tare in mine, am plans singura si cand am simtit ca nu mai pot, am avut umarul sotului. Durerea era de ambele parti, insa sotul inca nu accepta ca exista o problema atat de mare si considera ca a fost doar un rezultat eronat al spermogramei. Mai tarziu, avea sa vina si confirmarea ca rezultatul era o trista realitate.
A treia programare la specialist a fost in toamna anului 2019, cand aveam toate analizele si investigatiile solicitate. Concluzia: infertilitate de cauza masculina, fara probleme genetice sau de alta natura. Solutia: FIV prin ICSI. Costurile: uriase pentru noi. Ne-a prezentat medicul varianta depunerii dosarului in programul national de fertilizare, prin care ni se deconta o parte din cheltuieli- mai exact punctia si transferul. Era un ajutor de nerefuzat, insa cu un dezavantaj enorm: timpul de asteptare. Pentru 2019 nu mai era timp sa depunem dosarul ( pentru care erau necesare alte investigatii si documente) si sa fie efectuata si procedura. Aveam incotro? Nu! Am mai plans putin, si am asteptat cumintei 2020...
To be continued...
Comentarii