Incarcat in Test de sarcina pozitiv - # #@test pozitiv
474 vizualizariBună draga mea! Voi povesti aici despre experiența primului test de sarcină pozitiv și reacțiile acestuia.
Pot să spun că sunt o norocoasă și nici nu am realizat acest lucru, până recent. După prima lună de "încercare", nici nu ajunsesem la perioada când trebuia menstruația să apară și eu mă simțeam însărcinată. Simțeam durerea ovarelor cum nu am simțit-o înainte, balonare, somnolență chiar și constipare. La aceste modificări din corpul meu, am aruncat un ochi pe internet să văd ce au simțit alte femei. Așteptam o oarecare sângerare de implantare și tot felul de alte simtome pe care le declaraseră alte doamne de pe internet.Al meu bărbat, scceptic și neîncrezător, tot îmi sugera să mai aștept, poate chiar întârzierea menstruației și să nu mă agit prea tare la început. Dacă stau și analizez acum comportamentul lui, el e cel cerebral din casă iar eu visătoarea iar el se comporta cum era de cuviință.
Îmi aduc aminte și acum, era o zi de sâmbătă când menstruația mea trebuia să vină. Nu mai aveam răbdare și chiar în seara aceea mi-am luat 2 sau trei teste de sarcină, să am acolo. Nerăbdătoare, am făcut unul din teste fix în acea seară ce a ieșit, spre dezamăgirea mea, negativ. În urma acestui test am hotărât să fac zilele următoare pe restul. Parcă și văd, la 4 dimineața am avut nevoie la baie și căutam în disperare unul din cele două teste rămase. Trebuia să îl fac!Nici un minut nu a trecut bine și m-am uitat acolo. Era o linie, așa vedeam, m-am întors în pat dezamăgită și parcă nu voiam să accept cele văzute. Nu aruncasem testul și am mers să mai arunc o privire. Nu era doar o linie, erau două doar că una slab pozitivă. Am izbucnit în plâns și m-am dus țintă la al meu să îi dau vestea. Ce e drept, el a spus că nu prea vede și că ar trebui să mai așteptăm puțin dar, sigur în sinea lui a fost foarte bucuros. Am repetat testul pe seară și era tot slab pozitiv, dar de atunci am fost sigură, în mine creștea o viață.
Comentarii