-
Bună ziua! Bebele meu din burtică a făcut azi exact 39 de săptămâni. Deja simt că nu mai am răbdare. De două ori pe zi mi se face monitorizare NST pentru activitatea fetală, puls și contracții. La fiecare examinare mă întreb când vor apărea primele contracții ce îmi vor dilata colul și îmi vor aduce bebele mult așteptat. Vreau să spun că, în ciuda faptului că am citit fel de fel de lucruri, condițiile din spitalul Cantacuzino de până acum sunt bune și personalul primitor. Am întrebat pe ici colo mămici ce au bebe acasă care o să fie procedura, cum sunt oamenii de la celelalte etaje dar nu o să știu concret decât atunci când o să ajung acolo. Până în acel moment, m-am apucat să urc-cobor scări, merg prin curte și mă odihnesc.
Comentarii