Bloguri

Jurnal de sarcina

Bebe nu mai vrea să aștepte

  • Încântată să te cunosc! Săptămâna 35 la consult mi se spune ca bebelușul are capul poziționat foarte jos. Mi se recomandă repaus și odihnă, evitarea efortului și a statului în picioare. Am încercat să respect recomandările și am reușit mai mult sau mai puțin. Fiind activă de fel, a fost puțin ciudat cand am început să nu mai merg la job și să stau acasă. Nu puteam sta întinsă în pat toată ziua timp de o lună. Și atunci imi mai făceam de lucru prin casă, mai vizitam niște prieteni, etc. Poate asta a fost cauza sau poate nu. Nici in ziua de astăzi nu imi pot da seama, e doar o bănuială, ce este cert însă faptul că în săptămâna 37, într-o zi de joi am început să am niște contracții mai "deosebite" decât de obicei și dureroase. Am luat un no-spa, poate se mai calmează. Am luat și al doilea no-spa mai târziu și totuși nu cedau în niciun fel, nicio ameliorare, dimpotrivă. La 4 dimineața vineri am mers la spital, și până la ora 15:00 venise pe lume un suflet nou. Prima dată am auzit-o, aveam deja vederea împânzita din cauza lacrimilor de fericire când am văzut-o. Cea mai frumoasă și delicată ființă a decis să ne cunoască mai devreme.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Trăsături fizice/emoționale

    Cu cine se va asemăna oare bebelina? La fiecare ecografie, pe lângă misterul legat de sexul copilului, am început să analizăm (atât cât se poate desluși din ecografii) ce trăsături se pot distinge. P...
  • Cu burtica la soare

    La soare la Therme am fost într-o sâmbăta însorită de iulie, prin săptămâna 27 de sarcină. Am folosit bineînțeles crema de protecție SPF 50, am stat sub umbreluța cand a fost soarele mai puternic. Cu ...
  • Ecografii

    Prima întâlnire cu bebe a fost la 4 săptămâni si era un punctuleț mic pe ecografie. A 2-a oară la a 2-a ecografie i-am auzit și inimioara. A fost foarte emoționant, și a fost frumos să o urmăresc cum...
  • Geanta de maternitate

    Ce intră în bagajul de maternitate? După multe "cercetări" pe Facebook, pe forumuri, grupuri de profil, YouTube și evaluarea câtorva liste date de o prietenă gravidă și ea la rândul ei, am întocmit...
  • Ultimul trimestru

    Pe măsură ce sarcina era tot mai avansata, burtica devenea tot mai mare, bebe mai activ, nopțile mai scurte si eu tot mai obosita. Adormeam greu, nu imi găseseam o poziție confortabilă de somn, si ca...

Din aceeasi categorie...

  • Soricel nerabdator

    Soricelul nerabdator a pornit travaliul astazi, isr in seara asta a si dosit sa ne lumineze viata🤗
  • Mi s-a rupt apa!

    Stand în spital pentru niste sângerări și în așteptarea lui bebe, azi dimineață am avut marea surpriză să mi se rupă apa. A fost exact acea experiență că în filme ,fara contracții dar cu balta între p...
  • Al treilea trimestru

    Al treilea trimestru a debutat treptat si pot spune ca nu l-am resimtit atat de greu pe cat ma asteptam sa il resimt. Poate a fost si din cauza nelinistii pe care mi-au creat-o doctorii referitoare la...
  • Bebelina a sosit

    Și ne-am căsătorit. Bebe se naște în familie. Cred că aștepta acest moment, pentru că ne-am căsătorit sâmbătă, și duminică de zori am și pornit spre spital. Cred că sâmbătă am fost cam agitată, dar eu...
  • Am intrat in travaliu

    Totul a inceput in data de 23/05, mie imi era frica ca sotul pleca in Bucuresti cu munca si sa nu nasc fix atunci ca sa poate fi si el acolo ptr nastere. Pe 23-24 mai am avut dureri groaznice de spate...
  • Inceperea travaliului

    40 de săptămâni si 6 zile astăzi. Mi s-a rupt apa ,am ajuns la spital ,au inceput si durerile dar nu foarte dese. Emotiile au inceput si ele sa ma copleșească. Nu credeam vreodată ca se poate întâmpla...
  • Experiența mea cu nașterea la un spital de stat

    39 de săptămâni. Joi am avut controlul la ginecolog, am avut tensiune mare așa ca mi-a spus să iau dopegyt de 2 ori pe zi ca să îmi scadă și ca bebele îi mai mic cu 2 săptămâni decât trebuie, și ca da...
  • Marea intalnire

    Cu mari emotii îmi aduc aminte acea zi. Data de 2 Ianuarie e o zi importantă pentru noi, ziua in care a venit pe lume minunea noastră. Eram programata sa merg pentru monitorizare, dar ea S a gândit sa...
  • Inducerea nașterii

    Buna seara , cititori! Datorită faptului că nu m-am putut loga pe cont , las acum cate cuvinte , gânduri, și totodată retraiesc si eu clipele 💙 Pe data de 14 decembrie am mers la maternitate pent...
  • Pregătiri pentru ziua cea mare

    Noaptea de duminică, 29 octombrie a fost una odihnitoare. Am reușit să dorm foarte bine cu doar 3 pauze de mers la toaletă. Luni, 30 octombrie m- am trezit dornică să nasc, dar puțin fără speranțe c...