-
După plecare soțului la muncă am făcut un test de sarcină pe care deja îl aveam în casă. Deși așteptam vestea cea mare si ne doream un copil când am văzut că cele două liniuțe apar în câteva secunde au început să îmi tremure mâinile și ochii să se umple de lacrimi (mămicile cu siguranță știu sentimentul), era un amalgam de sentimente de fericire, de panică, de teamă, gol în stomac dar si frică fiind doar un test sa nu îmi fac speranțe false. Fiind destul de dimineață farmaciile încă nu erau deschise așa că am stat 1 oră pe marginea patului mă uitam la test si așteptam sa treacă vremea. S-a făcut ora 8 așa că m-am îmbrăcat, am urcat în mașină si am mers sa cumpăr alte 2 teste de la producători diferiți să fiu sigură de rezultat. Am ajuns acasă unde si cele două teste au ieșit pozitive și ca orice viitoare mamă grijulie am sunat să fac programare la doctor. Am avut noroc să găsesc în aceeași zi doar că sarcina fiind prea mică încă nu se vedea la ecograf și urma sa mergem dupa 4 zile să ne confirme. Nu am vrut să ii spun soțului până când domnul doctor nu ne confirma ca este o sarcină în evoluție. După cele 4 zile am ajuns iar la domnul doctor unde deja se vedea săculețul amniotic si un bob de orez. A fost o fericire care nu se poate descrie in cuvinte.
Comentarii