-
Acum că mă gândesc nu îmi vine să cred cât de repede au trecut, am fost o graviduță binecuvântată și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare seară pentru sarcina minunată pe care o am și că pot să mă bucur de cea mai frumoasa perioada din viața mea. Până de curând eram foarte energică și nu prea simțeam că sunt însărcinată însă odată cu intrarea în săptămâna 32 încep să se simtă cele 11 kg adăugate și simt cum obosesc tot mai tare la treburile casnice iar pe lângă asta simt o presiune pe partea de jos a burți. Exact în ziua când am împlinit 32 de săptămâni micuța a început să miște mai mult și mai energic ca niciodată începând de seara pana ziua următoare inclusiv noaptea, bineînțeles că eram obosită și agitată și am plâns toată ziua deoarece credeam că micuța a pățit ceva de este atât de agitată si mă gândeam să nu cumva să aibă cordonul în jurul gâtului. Când a ajuns soțul de la muncă și a văzut că nu mă pot liniști și știind că nu o să pot dormi a zis să sun la clinică să mergem în seara aceea, norocul a fost de partea mea si medicul care îmi supraveghează sarcina era de gardă și avea programări până la ora 19. Am făcut repede un duș și am plecat spre clinică unde domnul doctor ne-a consultat și a spus că totul este perfect și deși colul este de 37mm si este închis mi-a recomandat să evit efortul fizic și cât mai mult repaos la pat deoarece mai avem până la termen. Posibil să fiu o mămică prea paranoică însă când vine vorba de fetița mea când simt ceva neobișnuit deja intru în panică și pentru liniștea mea prefer să merg să verific dacă totul este bine. Acum m-am obișnuit cu mișcările ei care se simt tot mai tare și că este energică.
Comentarii