-
Dragi femei, ma adresez femeilor care poate si-au pierdut speranta ca isi vor strange vreodata la piept bebelusul, bucatica rupta din ele. Ma numesc Daniela si dupa 2 avorturi facute din frica de “ce o sa spuna lumea”, m-am luptat timp de 4 ani cu infertilitatea. Pot spune ca am mers din medic in medic, din tratament in tratament, am facut tot ce era posibil si eu nu mai ramaneam insarcinata. Imi doream un copil mai mult ca orice. La un moment dat, prin Aprilie a acestui an, imi intarzia menstruatia Dar nu am dat nici cea mai mica importanta pentru ca eu aveam de obicei o menstruatie neregulata. Fusesem invitata la ziua unei cunostinte si o prietena foarte apropiata se tot uita la mine si vedea ceva schimbat, cred ca era schimbarea pe care o are orice femeie insarcinata. Cand i-am spus ca imi intarziase menstruatia, la insistenta ei, mi-am facut un test de sarcina acesta fiind pozitiv dar cu a doua liniuta putin stearsa. Imediat am inceput sa plang si nu imi venea sa cred ceea ce vad. Dar.. ca in orice poveste fericita exista si un dar, in zilele urmatoare am trecut printr-o perioada foarte stresanta si fizic si emotional, iar intr-una din dimineti m-am trezit cu o sangerare parca era menstruatie. Lumea mea se prabusite, stiam ca am pierdut ceea ce mi-am dorit cel mai mult. Am mers la medic si exact cum stiam deja, facusem un avort menstrual. Imediat ce am iesit din clinica am inceput sa plang si parca ma certam cu Dumnezeu, de ce mi l-a dat daca mi l-a luat cat ai clipi. Menstruatia a tinut atunci timp de 2 saptamani si durerea din suflet trecea incet incet… fara sa stiu fericirea era dupa colt. Continuarea maine. #staystronggirl
Comentarii