Bloguri

Jurnal de sarcina

Contractii false

  • De ceva timp ma tot gandesc ca ar fi trebuit sa apara contractiile false, iar astazi parca am avut o revelatie. Nu este prima data cand simt ca se intareste burtica pentru cateva secunde, dar abia astazi mi-am dat seama ca este vorba despre contractiile Braxton-Hicks. Pana acum credeam ca se invarte copilul, ca face vreo miscare ciudata si de aici senzatia pe care o aveam. Sunt bucuroasa ca nu sunt dureroase aceste contractii si ca nu dureaza mai mult de cateva secunde. Am observat ca apar mai des atunci cand am vezica plina, deci pe viitor trebuie sa merg mai des la toaleta. Va fi un pic mai dificil la serviciu, pentru ca este departe toaleta, am multe scari de urcat si de coborat, mai miroase si foarte urat pe deasupra, deci este un adevarat chin. Dar nici apa mai putina nu pot sa beau, deoarece corpul cere.. norocul meu ca am reusit sa-mi reduc programul la 6 ore, deci vor fi mai putine vizite la toaleta :))) De altfel, fetita este din ce in ce mai activa, astazi chiar a aplicat cateva lovituri destul de serioase. In sfarsit a apucat si le simta si sotul mai bine, bucurie mare! Ba chiar am inceput sa observ cu ochiul liber atunci cand loveste, se vede chiar si o asimetrie la burtica. Este mai ridicata ori pe partea stanga, ori pe partea dreapta, in functie de pozitia pe care o are :x Ma bucur sa o simt din ce in ce mai vanjoasa pe zi ce trece.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta Bebelusului

    Ieri am primit produsele si Geanta Bebelusului. Am fost foarte uimita de rapiditatea cu care s-a desfasurat tot procesul, dar si de multitudinea de produse primite. Atat produsele, cat si informatiile...
  • Contractii false

    De ceva timp ma tot gandesc ca ar fi trebuit sa apara contractiile false, iar astazi parca am avut o revelatie. Nu este prima data cand simt ca se intareste burtica pentru cateva secunde, dar abia ast...
  • Rolul familiei in viata copilului

    Cand ma gandesc la familia mea, ma gandesc la sot si la parintii mei. In copilarie nu am avut parte de bunici iubitori, care sa-mi fie aproape si sa ma alinfe. Intotdeauna eram geloasa pe restul copii...
  • Fricile la nastere

    Pe masura ce se apropie nasterea ma gandesc tot mai mult si incerc sa-mi imaginez cum va fi travaliul. In ziua de astazi, cand avem acces la multa informatie, este imposibil sa nu preiau o parte din ...
  • Primul lucru pe care l-am cumparat pentru copil

    Desi mi-am promis ca nu voi face cumparaturi in exces, bineinteles ca nu m-am putut abtine :)) Am primit de curand fooarte multe lucrusoare de la mamici ale caror copii au crescut, iar hainutele le-...

Din aceeasi categorie...

  • Morfologia de trimestrul 2

    Astazi , 21.12.2023 am mers impreuna cu sotul si Eva la morfologia de trimestrul 2. Pentru ca la Eva erau restrictii Covid ,sotul nu a putut fi prezent in cabinet la morfologie. Acum insa , am mers...
  • Kinetoterapie

    Datorita faptului că durerea de picior este e zilnica, am decis sa merg la un kinetoterapeut si sa vad ce pot face macar ptr a menține durerea la o intensitate cat mai joasa... Problema e ca datorită...
  • Am avut nevoie de pesar

    Cand am mers la morfologia de trimestrul 2, deja eram mai fericita pentru ca nu mai avusesem dureri si credeam ca este totul bine. Mi-a facut morfologia, bebe era dezvoltat normal si la sfarsit mi-a s...
  • Sarcina 22 saptamani

    Buna mamici! Am facut morfologia este fetita ❤️❤️❤️Vine a doua minune a nostra ❤️🩷vom avea 2 fetite. Ea este perfect samatoasa si foarte agitata, nu a reusit doamna doctor sa ii faca nicio poza se ...
  • Sapt 22

    Sapt 22 de sarcina. Azi, 28.11.2023 am fost la morfologia de trim 2. Azaleea cântărește aproximativ 480g si totul este bine, este foarte energica, mișcă continuu si din fericire, deja este cu ca...
  • sfarsit de luna a 5a

    A venit si saptamana 22. Acum 2 zile am fost la doctor la control. A trecut totul atat de repede si simt ca am vazut-o atat de putin. Dar a fost destul sa ma ia cu frica. Stiind ca la varsta asta copi...
  • Trecut de jumătatea drumului cu morfologia la bifată

    Bună Cezărica! A trecut ceva timp de când ai făcut 22s, dar vreau să retrăiesc momentul și acestea suntem noi două. Da, așa sper ca și noi două să avem timp una pentru alta separat de timpul cu sora ...
  • 22 săptămâni

    Uite asa, a venit și saptamana 22, am trecut, sa zicem de perioada de jumătate a sarcinii. Încet,încet începem sa simțim și sa ne bucuram ca bebe e în burtica, și totul e spre bine. Bebe își face simț...
  • Morfologia de trimestru 2

    În sfârșit a venit momentul pentru morfologia de trimestru 2! Am fost așa de nerăbdătoare încât am numărat zilele și orele până azi-dimineață și, deși programarea era la ...
  • Am răcit

    Cred că am răcit :(. Mă doare în gât și simt că am un nod acolo care îmi face gâtul uscat în permanență. Din cauza asta, am o senzație de vomă non stop și pastilele de g&...