-
De ceva timp ma tot gandesc ca ar fi trebuit sa apara contractiile false, iar astazi parca am avut o revelatie. Nu este prima data cand simt ca se intareste burtica pentru cateva secunde, dar abia astazi mi-am dat seama ca este vorba despre contractiile Braxton-Hicks. Pana acum credeam ca se invarte copilul, ca face vreo miscare ciudata si de aici senzatia pe care o aveam. Sunt bucuroasa ca nu sunt dureroase aceste contractii si ca nu dureaza mai mult de cateva secunde. Am observat ca apar mai des atunci cand am vezica plina, deci pe viitor trebuie sa merg mai des la toaleta. Va fi un pic mai dificil la serviciu, pentru ca este departe toaleta, am multe scari de urcat si de coborat, mai miroase si foarte urat pe deasupra, deci este un adevarat chin. Dar nici apa mai putina nu pot sa beau, deoarece corpul cere.. norocul meu ca am reusit sa-mi reduc programul la 6 ore, deci vor fi mai putine vizite la toaleta :))) De altfel, fetita este din ce in ce mai activa, astazi chiar a aplicat cateva lovituri destul de serioase. In sfarsit a apucat si le simta si sotul mai bine, bucurie mare! Ba chiar am inceput sa observ cu ochiul liber atunci cand loveste, se vede chiar si o asimetrie la burtica. Este mai ridicata ori pe partea stanga, ori pe partea dreapta, in functie de pozitia pe care o are :x Ma bucur sa o simt din ce in ce mai vanjoasa pe zi ce trece.
Comentarii