-
Datorită faptului că nu îmi mai puteam desfășura activitatea, fiind una riscantă pentru bebe, pentru că făceam naveta Buzău(unde locuim) - Ploiești ( unde lucram) în fiecare zi și pentru că stările de rău încă erau prezente, am decis împreună cu doctorul meu să rămân acasă în concediu de risc maternal.
Pentru mine activitatea pe care o desfășuram era ceva foarte important și pot spune că nu mi-a fost deloc ușor să mă desprind de ea. Am avut momente în care colegii îmi povesteau diverse lucruri și simțeam o urmă de tristețe pentru că nu eram prezentă. Mă simțeam de parcă am coborât din tren și restul au rămas să meargă mai departe., simțeam că pierd lucruri. Trebuie să menționez că lucrez într-un domeniu dominat de bărbați și simțeam presiunea competiției non-stop. Înainte de a rămâne însărcinată eram în continuă avansare, făceam ceea ce îmi doream. Pasiunea mea era egală cu locul meu de muncă, cui nu i-ar plăcea să fie așa? Îmi doream să continui mersul la muncă, dar am ales ce era mai bine pentru puiul meu.
Abia după ce m-am desprins bine am conștientizat că nimic nu este mai important ca familia. Toți putem fi înlocuiți, clar se găsește cineva să îți țină locul cât tu nu ești și nimănui nu îi pasă de ceea ce faci. Toate zilele în care stăteam peste program, toate weekendurile pe care le pierdeam acolo au început să pară o prostie. Eram orbită de pasiune și nu vedeam dincolo de ea. Am avut nevoie de puiul meu pentru a ieși din această gândire greșită. Viața este acasă, nu la muncă! Familia este singura căreia îi pasă cu adevărat de tine. Copii tăi au nevoie să își amintească niște părinți prezenți în viețile lor, iar soțul este singurul care rămâne la final de viață.
Îmi e dor de activitatea mea, dar când o să mă întorc la muncă o să plec din start cu altă gândire și pentru asta îi mulțumesc copilului meu.
Comentarii