Bine ai venit pe lume minunea noastră!

Nimic nu poate descrie ce simte o mamă în momentul nașterii puiului ei. Este un amalgam de emoții. Am născut prin cezariană la Maternitatea Ploiești, deși mi-aș fi dorit mult să nasc natural. Din păcate nu s-a putut și am decis să urmez sfatul medicului pentru a naște așa cum îmi recomanda el. M-am internat cu o zi înainte pentru a mi se recolta analize. Când soțul meu m-a lăsat la porta maternității am simțit cum mă cuprind dintr-odată teama și entuziasmul de a-mi cunoaște minunea. În noaptea aceea nu am dormit deloc, era prima operație, aș minți să nu zic că îmi era frică. La ora 8:00 dimineața a venit doctorul și le-a spus asistentelor să mă pregătească pentru operație. Mă simțeam parcă într-o transă, mă gândeam la 1000 de lucuri în același timp. Așteptam la terapie intensivă să îmi vină rândul, vedeam mămici care plecau pe picioarele lor și se întorceau pe targă, toate păreau mai curajoase ca mine. La 12:30 mi-a venit și mie rândul, când m-au strigat am simțit cum toată lumea mea se duce în picioare. Au fost cei mai grei pași pe care i-am făcut până la sala de operație. Stăteam în fund și așteptam să mi se facă anestezia, cea mai lungă așteptare, încercam să mă îmbărbătez și să mă calmez. O doamnă asistentă care a fost îngerul meu în ziua aceea, m-a ținut de mână pe tot parcursul operației. Nici nu cred că știe cât a contat chestia asta pentru mine, dar îi mulțumesc sincer. După ce operația a început au mai durat vreo 5 minute în care cred că nu am respirat și apoi am auzit miracolul vieții. Cel mai frumos sunet, fetița mea. Asistentele îmi spuneau că am o fetiță blondă și frumoasă. Din momentul ăla nu mi-a mai păsat că sunt pe masa de operație, voiam să îmi țin copilul în brațe. Scor apgar 10, 2,800 kg, 49 cm. Doamne cât m-am bucurat că ea era bine. Am plâns de fericire, nu o să uit momentul în care i-au apropiat obrăjorul de fața mea. Pentru personalul de la terapie intensivă am doar cuvinte de laudă, s-au purtat exemplar, au fost empatici, au fost oameni. A doua zi a venit momentul în care trebuia să fiu dusă la etajul lăuzelor. În momentul în care m-am ridicat din pat am simțit că greutatea mea s-a înmulțit cu 100. Durerile erau groaznice, dar gândul era la copil așa că am suportat în tăcere pentru a ajunge mai repede la ea. La Maternitatea Ploiești nu există un saloane mamă-copil, mamele stau la un etaj și copilașii la altul. Există program de alăptat și ai voie să îți vezi puiul doar în acele intervale orare. De când am ajuns în rezerva pe care o plătisem, rezervă pe care o mai împărțeam cu încă o mămică, lucrurile s-au schimbat. A venit o doamnă asistentă să ne conducă la bebeluși, doar pentru a vedea unde sunt, nu aveam voie să îi punem la sân. Eu bineînțeles, când am ajuns am luat-o în brațe și am vrut să o pun la sân pentru prima dată. Această doamnă mi-a spus să pun copilul jos că o să am voie să alăptez în următorul interval orar. Inuman sincer. Era copilul meu, voiam să stau cu el. Născând prin cezariană, lactația s-a pornit mai greu și când s-a pornit iubirea mea a făcut icter. Nu reușeam să alăptez, nu reușeam să mă mulg, îmi cumpărase soțul mai multe pompe de sân și ieșeau doar qcâteva picături. Sânii mei erau din ce în ce mai mari și mai dureroși. Plângeam și mă rugam de toate asistentele pe care le întâlneam, ba pe secția de lăuze, ba când mergeam la secția copilașilor. Mi s-a adus o pompă de sân și mi s-a spus că este una scumpă, dacă nici cu asta nu reușesc e clar că nu am lapte. Repet, sânii mei erau plini de lapte, nu reușeam să mă mulg. Eram încurajată doar să îi dau lapte praf și mă chinuiam singură să deslușesc taina alăptatului. Plângeam cu fata mea în brațe de fiecare dată când mergeam la alăptat, ajungeam de fiecare dată să îi dau lapte praf. Până în penultima zi când unei doamne asistente i s-a făcut milă de mine și m-a ajutat până am reușit să îmi alăptez copilul. Pe aceste secții sunt multe lipsuri, lipsește empatia cu desăvârșire, cât am stat internată am plâns non-stop. Mamele sunt foarte fragile emoțional după naștere, părerea mea este că ar trebui tratat în maternități și psihicul, nu dor partea fizică. Că ar trebui să existe psihologi și consultanți în alăptare care să facă tot posibilul pentru a îndruma și liniști proaspetele mame. Într-un final am ajuns acasă cu puiul meu și o alăptez fără probleme. Cea mai frumoasă parte a vieții mele a început odată cu nașterea fetei mele.