Incarcat in Saptamana 18 - ##bebe #dublutest #emotie
304 vizualizariSăptămâna 18 a fost săptămâna magică în care am aflat sexul copilului!!
Programarea urma să fie seara, pentru a putea fi și soțul cu mine. Acea zi a fost magică cu adevărat, pentru că am simțit și primele 3 mici „împunsături” ale bebelui sub buric. Având placenta posterioară, dna. dr. îmi spusese deja că e posibil să-l simt, dar nu zilnic, ci chiar după zile întregi.
Seara, am aflat că puiul nostru e băiețel! Dar, răsfoind hârtiile, dna. dr. ne-a spus că Dublu testul a ieșit pozitiv pentru trisomia 18. Instant, râsul s-a transformat în plâns... Cum în familie nu am avut cazuri de anomalii genetice și nici vârsta mea nu este înaintată, eram foarte surprinși de rezultat.
De asemenea, la morfologia de trimestru I nu s-au observat anomalii. Eram foarte descurajați și zile la rând am suferit cu gândul că ar s-ar putea întâmpla ceva grav cu puiul nostru.
Doamna dr. a recomandat ferm să mă prezint la câteva zile la amniocenteză. Acele zile de așteptare au fost niște zile de foc, în care ne-am frământat în orice moment, iar căutările online în care citeam cele mai sumbre finaluri ale copiilor cu o astfel de anomalie cromozomială ne făceau tot mai rău. Așa că am pus stop! Am așteptat ziua amniocentezei, rugându-ne zi de zi și lăsând în voia lui Dumnezeu ce se va întâmpla.
Comentarii