Bloguri

Jurnal de sarcina

Povestea nașterii ❤️

  • După cum am scris deja, am refuzat sa ma programez la cezariană și am ales sa las lucrurile să decurgă dupa cum rânduiește Dumnezeu. Au trecut 39 de săptămâni, 40, ma apropii deja de 41 de săptămâni de sarcina. Mici griji incoltesc în sufletul meu. Ma așteptăm să nasc mai târziu (pe fetita am nascut-o tot după 41 de săptămâni, la 41 de săptămâni și 3 zile) și totuși așteptarea e grea și apăsătoare. Era o zi de miercuri, aveam fix 41 de săptămâni, iar luni urma ca medicul sa se întoarcă din concediu. Il sun cu gândul ca poate ma va interna el luni, chiar dacă spitalul nu e de garda. Când aude ca am deja 41 de săptămâni îmi spune clar și răspicat ca ar trebui sa merg la spital. Nu eram pregătită pentru asta, apoi în următoarea zi era o alta maternitate de garda, maternitate mai puțin dotata de care ma feream pe cât se putea de mult. Imi zic: voi merge vineri, azi nu sunt pregătită. Trece ziua de joi, joi noaptea încep sa am contracții, însă rare și neregulate. Vineri dimineața dispar intru totul. Vineri mergem la plimbare prin pădure, facem mișcare pe cât se poate, vineri noaptea iar am contracții, însă la fel, neregulate. Sâmbăta e o zi relativ linistita. Sâmbăta noaptea am contracții toată noaptea, deja sunt pregătită sa merg la spital, îmi zic totuși sa ma pun în pat puțin sa ma mai odihnesc, nu se știe cât poate sa dureze, adorm, iar când ma trezesc din nou nu mai aveam contracții. Hotărăsc totuși sa merg la spital. Sunt preluata de o rezidenta. Ma consulta. Contracții 0, dilatație 1. Însă când citesc ca am deja 41 de săptămâni si 3 zile și o cezariana la activ, se alarmeaza. Nu înțeleg cum a indraznit medicul meu sa ma lase pana în aceasta clipa. E clar maternitatea nu rezonează cu ideea de nvdc. Sunt pregătită pentru cezariană, am mari emoții pentru ca sunt conștientă de întreg procesul. La ora 13.00 vine pe lume suflețelul nostru drag, Filip, cel mai scump îngeraș din lume! ❤️

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit Geanta Bebelusului 🥰

    După o așteptare de aproximativ o săptămână, luni dimineața primesc e-mail-ul prin care sunt anunțată ca a fost expediata Geanta Bebelușului. Ce bucurie! 🥰 După două zile sunt contactata de domnul po...
  • Povestea nașterii ❤️

    După cum am scris deja, am refuzat sa ma programez la cezariană și am ales sa las lucrurile să decurgă dupa cum rânduiește Dumnezeu. Au trecut 39 de săptămâni, 40, ma apropii deja de 41 de săptămâni d...
  • Ultima consultație

    A venit și timpul pentru ultima consultație. Mult așteptată și cu mari emoții, pentru ca urma sa aflu dacă bebe va veni pe cale naturală sau nu. Intru în cabinet. Medicul ma invită să ma întind pentru...
  • Cu bucuria în vacanță ❤️

    Început de vară. Se anunța o vara călduroasă, iar micuta noastră își dorea tare mult sa mergem la mare. Nu făcusem un plan inițial, însă pentru ca ea iși dorea atât de mult, iar după venirea lui bebe...
  • Ultima Morfologie

    Ultima Morfologie a fost cu totul speciala 🥰, iar acest lucru s-a datorat faptului ca tati împreună cu micuta noastră au putut veni și ei sa îl vadă pe bebe. Întrucât nu fuseseră ridicate toate restri...

Din aceeasi categorie...

  • Am nascut o fetita perfecta

    Dragi mamici, Am nascut. Am o fetita minunata si sanatoasa. Totul a fost mai dificil decat ma asteptam. Am ales nasterea prin cezariana din cauza problemelor legate de scolioza lombara. Am mers pe 1 ...
  • Speram sa fie bine🙏

    Bebelina e inca la incubator, speram ca in curand sa poata respira cu usurinta singura si sa fie langa mami
  • Am născut!

    Cel mai minunat moment din viața mea! Ți-am auzit glasul și am izbucnit în plâns pentru că nu am auzit ceva mai frumos decât vocea ta. Doamna asistentă mi te-a dat să te văd și te-am...
  • Bine ai venit pe lume !

    Bine te-am găsit gălușcă mica! Data de 29 septembrie ,ora 13:55 ,o să fie una memorabila. Dumnezeu m-a făcut mama pentru a 4a oară! Sunt fericita maxim. Experiența nașterii a fost una aparte. Deși mic...
  • Analize trimestrul 3

    Hello! Am reusit sa mai fac un set de analize ce trebuiau facute de ceva timp... Am fost vineri si am recoltat analizele si am primit rezultatele astazi. Se pare ca am anemie si lipsa de Mg si ar t...
  • Kilogramele in sarcina

    Buna mamici! Cu pasi repezi se apropie si momentul nasterii avand 32 de saptamani si kg incep sa apara din ce in ce mai multe. La prima sarcina am pornit de la 49kg si am ajuns pana in ziua nasterii...
  • Welcome, baby!

    Bebelina a venit de doua zile, suntem inca in spital. Operatia a durat ceva mai mult decat prima, am avut ruptura de uter. Din fericire, totul a decurs ok. A venit la timp nasterea, pana sa se hotara...
  • Cu gândul la naștere 🫣

    Cu cat trec zilele cu atât mă apropii de marea întâlnire cu bebe 🥰 Și am atâtea emoții 🙈 Dar am un gând care mă neliniștește.. operația de cezariană ! Am fost în spital pentru a mă programa și bebe ...
  • Tati află sexul bebelușului! 🤗

    Acum vă voi povesti cum încercam noi (mami și tati) defapt să aflăm sexul bebelușului .. Am stabilit împreună cu soțul meu(dar eu nu eram sigură ca voi reuși să rezist) ca sexul bebelușului să ne fie...
  • Povestea continuă...

    Continui sa scriu ceea ce nu am terminat aseară și mă simt atât de bine că pot lăsa undeva povestea nașterii mele,povestea întregii aventuri către a doua minune din viața noastră.Peste ani...