-
Tot la prima Morfologie am aflat și ce se ascunde în burtică. Recunosc ca intuiam ce ar fi, întrucât sarcina aceasta a fost mult diferita fata de prima. Dacă la prima sarcină abia dacă am simțit ca sunt însărcinată datorita faptului ca n-am avut grețuri, vărsături sau altele, sarcina aceasta aveam o sensibilitate mult mai ridicata la mirosuri. Mi se făcea greață imediat ce simțeam miros de ceapă prăjită sau călită, fapt pentru care soțul a trebuit sa preia o vreme sarcinile care țineau de bucătărie, căci, culmea, multe mâncăruri se fac cu ceapă. De asemenea, nu-mi plăceau diferite parfumuri care alta dată ma încântau. Și în plus, aveam o pofta nemaiîntâlnita de dulce și de....Cappuccino. Deși, nu sunt bautoare de cafea, pe toată perioada sarcinii am simțit nevoia de a bea zilnic Cappuccino.
Așadar vestea ca în burtică se află un băiețel nu m-a surprins prea tare, desi atât eu cât și soțul ne mai doream o fetiță și știam deja și cum se va chema. 😁
Comentarii