Bloguri

Jurnal de sarcina

Atunci cand sacrificiile sunt mici

  • Exista momente in viata cand ne uitam inapoi si resimtim tristete si disperare. Asa am simtit eu acum 2 zile, cand se implinea un an de la sarcina oprita in evolutie. Eram la Maternitatea din oras, cand mi s-a spus ca nu ii bate inima fatului, dupa ce am asteptat de la 8 dimineata pana la 13 sa fiu preluata. M-am blocat si totul era o comedie proasta in jurul meu. Motivul? "Asa a fost sa fie. O malformatie congenitala, probabil." Mi-am adunat tot sangele rece si am plecat de acolo cu un plan bine pus la punct, propunandu-mi sa nu ma multumesc cu un "asa a fost sa fie" Suntem in secolul 21, trebuia sa fie o explicatie logica, un motiv medical valid. Ne-am adunat toate finantele de care dispuneam si am apelat la sistemul privat, deoarece spitalul de stat ne lasase un gust amar si pe mine cu toate emotiile blocate. Am mers la cel mai bun medic ginecolog din Prahova, vestita pentru fertilizarile in vitro si pentru faptul ca a indeplinit visul de a fi parinti multor cupluri. Dupa un examen Papa-Nicolau mai detaliat, mi-a zis ca e in regula, ca pot incerca sa raman gravida si, vedem, daca se opreste iar sarcina, mai fac alte teste. In mintea mea s-a aprins beculetul de panica: "Dar de ce nu le fac acum, inainte de a ramane gravida? De ce sa trec iarasi prin trauma de a pierde inca o sarcina?" Atunci am ajuns la concluzia ca singura persoana care poate face ceva pentru mine sunt eu. Si de atunci, Dumnezeu a asezat lucrurile in asa fel si mi-a adus in cale oamenii potriviti, ca sa pot afla ce s-a intamplat si ca sa pot avea o solutie medicala sa nu mai pierd sarcini. Cu ajutorul unei bune prietene am stiut ce tip de test sa cer pentru trombofilie, am facut analize pentru toxoplasmoza, lysteria, tot ce putea determina oprirea unei sarcini. De preeclampsie nu putea fi vorba, sarcina se oprise la 6 saptamani. Am ajuns la un medic endocrinolog extraordinar, culmea, dintr-un spital de stat. A fost o experienta minunata, care mi-a dat increderea ca mai exista oamenj devotati in meseria asta. Dupa ce m-am dus cu toate analizele, inclusiv ale sotului (era la fel de determinata ca mine sa afle ce s-a intamplat), mi-a dat verdictul: aveam trombofilie complexa. Boala secolului intre femei, care este suspectul nr. 1 pentru sarcini oprite in evolutie. Chiar si dumneaei era revoltata: "Cum sa lasi mamica sa treaca prin 5 avorturi si apoi sa o trimiti la endocrine, in loc de hematologie?!" Da, cum? Nu mai aveam nevoie de nimic, important era ca gasisem motivul si, automat, solutia. E de mentionat ca sarcina se oprise in septembrie, iar noi incercam sa raman gravida din nou de 3 luni pana la vizita la medicul endocrinolog. Un blocaj, asta aveam amandoi. O teama ca raman iar, ca ne bucuram si ca nu evolueaza sarcina. La 3 saptamani dupa ce am fost la endocrine, am vazut testul pozitiv. Dar parca nu ne venea sa credem. A trebuit sa fac BetaHCG ca sa ne dam voie sa ne bucuram. Normal ca prima vizita a fost la hematolog dupa confirmarea ginecologului. Alta persoana pe care Dumnezeu a adus-o in calea noastra a fost medicul ginecolog, recomandata de prietena mea cu trombofilie (despre care pot spune ca m-a dublu ajutat). Mi-am dat voie sa plang cand am auzit primele batai ale inimii si mi-am dat voie sa ma panichez pe parcursul sarcinii, cand bebita dormea si eu credeam ca nu mai misca. M-a linsitit de fiecare data. Azi,am 35 de saptamani si 5 zile de sarcina, cu o fetita cuminte si frumoasa pe drum, totul datorita oamenilor din jurul meu. Vizita la psiholog a ajutat si ea foarte mult. Altfel blocajul ramanea sau eu nu as fi putut sa ma bucur de sarcina, stand mereu cu teama ca o pot pierde sau ca nu misca. Si am avut teama asta de multe ori, dar am ales sa privesc realitatea. Si realitatea spune ca fac Clexane pentru a evita coagularea in fiecare zi, ca am un pui frumos in burtica si ca suntem rabdatori in asteptarea ei. Am scris acest articol in special pentru mamicile care pierd multe sarcini pentru ca "asa a fost sa fie" Am avut ghinionul sa pierd doar una. Si norocul sa aflu de ce. Cateodata, soarta noastra mai sta si in mainile noastre. Cateodata e nevoie si de o a treia parere medicala sau poate chiar a patra. Si intotdeauna, vibdecarea psihologica si spirituala este importanta ca sa devenim mediul potrivit, nu perfect, de crestere a puiului din burtica noastra. Sper sa va fie cu folos.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelusului

    Avem deja 16 zile frumoase de cand suntem impreuna si pot spune ca pitica este foarte norocoasa, pentru ca a primit tot felul de cadouri. Unul dintre ele a fost Geanta Bebelusului, un cadou foarte fru...
  • Emotiile de dinainte de nastere

    Azi e Ziua Z, ziua cea mare. Si un carusel emotional care vine la pachet cu ea. Am totul pregatit, mai sunt 5 ore si ma vad cu pitica. Insa e totul atat de coplesitor. Una este sa mi se porneasca nast...
  • Tati si emotiile de dinainte de nastere

    Emotiile de dinainte de nastere sunt garantate pentru mamica, dar si pentru viitorul tatic. Si am realizat asta cand am inceput sa il observ mai atent pe sotul meu. Este la primul sau bebe, asa ca tre...
  • Cuibarirea

    Mult a fost si putin a ramas. Am fost impreuna in cea mai importanta perioada de crestere a bebelusului: perioada intrauterina. A fost o perioada cu temeri, cu multe vizite la diferiti medici, cu mome...
  • Trsitetea in sarcina

    Desi ar trebui sa fiu in al noualea cer, acum, cand mai e putin si bebelina o sa stea in bratele noastre, astazi am experimentat un episod urat de plans. Nu, nu e de la schimbarile de stare emotionala...

Din aceeasi categorie...