Retete pentru tine

Varsatul de vant la copil

  • Trimis de redactor
  • 5 februarie 2014, 15:51:14 EET
  • 3.551 vizualizari
Trimite Denunta

Varsatul de vant (varicela), este o infectie cauzata de virusul varicelo - zosterian care face parte din familia virusurilor herpetice. Acest virus se gaseste in secretia nazala eliminata si in fluidul din vezicule. Varsatul de vant este foarte contagios, 90% din persoanele care nu au imunitate la boala si care sunt expusi o vor face. Epidemia de varicela apare cu precadere intre lunile februarie - aprilie la copiii cu varste cuprinse intre 5 si 9 ani. Iata totul despre varicela la copil.

 

Ce este Varsatul de Vant (Varicela)

Varicela (sau varsatul de vant) este o infectie virala care cauzeaza o eruptie pe suprafata pielii si pe mucoase.
Eruptia apare mai intai pe fata si trunchi, intinzandu-se apoi pe aproape intreaga suprafata a corpului, inclusive pe scalp si pe organele genitale si chiar inauntrul gurii, urechi, vagin. Elementele eruptive constau la inceput in macule (pete) mici (5-10 mm) rosii si apar intr-o perioada de 2 pana la 4 zile in valuri eruptive.

Semne si simptome ale Varsatului de Vant

Aceste pete eruptive se umfla, devin papule si ulterior trec in stadiul de vezicule asezate pe o baza rosie. Datorita situarii lor superficiale, formei si continutului seros, veziculele au fost asemuite cu picaturile de roua. Veziculele se deprima treptat si se usuca, formand cruste. In urma veziculelor nu raman cicatrici, doar uneori o usoara coloratie maronie a pielii, trecatoare. Unele personae au doar cateva vezicule, in timp ce altele au cateva sute.

 

De obicei eruptia provoaca prurit (mancarime a pielii). Scarpinarea si ruperea acestor vezicule duce la formarea unei cruste si se pot infecta cu bacterii (o infectie secundara bacteriana). Unii copii au febra, dureri abdominale, sau chiar o senzatie usoara de greata in timpul eruptiei. Aceste simptome dureaza 3 pana la 5 zile iar febra nu depaseste 39,4 grade Celsius. Cititi totul despre febra la copil .

 

Copiii mai mici au de obicei febra mai mica si eruptie mai usoara decat copiii mai mari sau adultii. In general, varsatul de vant este o boala usoara dar poate fi mortala pentru persoanele cu leucemie sau alte boli care slabesc sistemul imunitar. De obicei, o persoana care a avut boala capata imunitate pe viata. Dar virusul care cauzeaza boala poate ramane in organism si poate cauza la adult diferite tipuri de eruptii ale pielii.  Cititi pe larg: Vaccinurile sau Imunizarile copilului

 

Este Varicela (varsatul de vant) contagioasa?

Varsatul de vant este o infectie cauzata de virusul varicelo- zosterian (VVZ) care face parte din familia virusurilor herpetice. VVZ se gaseste in secretia nazala eliminata si in fluidul din vezicule.


Varsatul de vant este foarte contagios, 90% din persoanele care nu au imunitate la boala si care sunt expusi o vor face. Epidemia apare cu precadere intre lunile februarie- aprilie la copiii cu varste cuprinse intre 5 si 9 ani.

 

Complicatii ale Varsatului de vant

Varsatul de vant este o boala usoara, dar poate da complicatii serioase cum ar fi pneumonie, encefalita, infectii bacteriene ale pielii. Dupa atacul bolii, virusul ramane in corp, ramanand intr-o stare latenta in celulele nervoase si se poate reactiva la varsta adulta pentru a cauza, eventual Zona Zoster.

 

Prevenirea Varsatului de Vant

In 1995 a fost produs si a devenit disponibil pentru prima data un vaccin impotriva varsatului de vant in SUA. Vaccinul previne boala in 70 pana la 90% din cazuri. Cei care fac varsat de vant dupa vaccinare au simptome mult mai usoare si o eruptie cutanata redusa.

 

Vaccinul impotriva varicelei se administreaza injectabil dupa varsta de 1 an.
Daca un copil nu a fost vaccinat in copilarie, I se poate administra vaccinul la 11-12 ani. Vaccinul impotriva varsatului de vant ajuta corpul sa produca proprii anticorpi (protectie imunologica) impotriva bolii, dar in anumite cazurieste necesara administrarea unei forme de imuno-protectie numita varicela-zoster imuno globulina (VZIG).


VZIG ii protejeaza pe cei care au fost expusi la varicela dar al caror sistem imunitar este fie prea imatur, fie prea slab pentru a lupta cu boala. VZIG este administrat nou-nascutilor a caror mame au avut varicela in momentul nasterii, copii cu leucemie sau limphoma, copiii cu SIDA sau alte boli de imuno-deficienta, precum si copiii care primesc medicamente care reprima sistemul imunitar. Un copil sanatos care face varicela dobandeste imunitate pe viata impotriva acestei boli. In schimb, acesta poate face la maturitate Zona Zoster cititi in contnuare aici.

 

Tot despre varicela, mai cititi:

Tratamentul varicelei

Care este deci tratamentul pentru varicela (sau  varsat de vant?) In caz de varicela (sau varsat de vant) nu se prescriu antibiotice pentru tratarea varsatului  de vant deoarece aceasta boala este… ... citeste mai departe

 

Alte boli contagioase ale copilariei:

Viroza respiratorie la copil

Tusea convulsiva

Pojarul (rujeola) la copil

Pneumonia la copil

Meningita la copil

Oreionul la copil

Boala a cincea, eritemul infectios sau boala obrajilor palmuiti

Scarlatina

Boala mainii, piciorului si gurii

Gripa cu virusul AH1N1 (porcina): sfaturi pentru parinti

Diferenta dintre o infectie bacteriala si una virala

Poliomelita si vaccinarea antipolio in Romania 

Forum medical si forum de suport al parintilor:

Clinica Virtuala DC: Consultanta medicala online.

Parintii intreaba, parintii raspund! In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

 

Autor: Dr. Alina Proca, medic  Desprecopii.com Toate drepturile rezervate (c)Desprecopii.com 2014