Divort si victime colaterale

Nu trebuie s? fi mare specialist în psihologie ca s? realizezi faptul c? un divor? are, ca s? spun a?a, victime colaterale. E cam cinic spus, dar o familie care se destram? transform? copiii no?tri în fiin?e în deriv?, biete “resturi” ce plutesc pe o mare pustie, dup? naufragiu. Consecin?ele unui gest care se consum? în litera paragrafelor unei legi, sentin?a dat? într-un proces civil de separa?ie, arunc? în afara unui destin plauzibil ?i normal, un pui de om care astfel î?i vede periclitat? în primul rând (?i cel mai grav) copil?ria. Traumele ce îl vor înso?i în via?? îi vor modifica deifinitiv comportamentul, atitudinile, personalitatea. Scindat între o mam? prezent? ?i un tat? absent (rar, poate  ?i invers!), copilul va dezvolta scenarii mentale care îi vor interzice accesul la vise, livrându-l co?marului!

Ei bine, în acest punct, în loc s? fie ajutat de p?rin?i, s? fie menajat ?i s? i se explice, oarecum omene?te, motiva?ia care a condus la separa?ie, copilul este supus unui supliciu, ca bonus! M? refer aici la un fapt foarte des întâlnit, post-divor?, anume la ostilitatea sau ura angajat? de cei doi, mam? ?i tat?, de obsesia de a-?i administra lovituri sub centur?, într-un efort oribil de a se r?zbuna reciproc, ca doi dueli?ti febriliza?i de inten?ia lichid?rii celuilalt.

Copilul devine astfel, f?r? voia lui, “agentul” unui conflict, în care def?imarea ia locul iubirii din trecutul ce pare acum o stafie plutind în smârcurile infernului. Da, copilul, cel pe care pretindem c?-l iubim pân? la sacrificiul de sine, devine implicat într-o murd?rie în care nu ar avea cu nici un chip ce c?uta, arbitru sinistru într-un “meci” al insultelor ?i invectivelor menite s?-l crucifice moral pe cel?lalt…

Cele mai crunte “r?zboaie civile” se poart? pe timp de pace! Beligeran?ii sunt oameni de lâng? noi, vecinii, prietenii, neamurile, colegii no?tri, in?i incapabili s? admit? c? un divor? nu trebuie s? devin? un conflict devastator. R?ul imens nu mai este divor?ul în sine (în multe cazuri, separa?ia este o solu?ie rezonabil?, pentru c? admite un e?ec ?i preg?te?te orizontul unei alte ?anse), ci escaladarea lui spre limitele monstruosului. Aflat între liniile celor dou? fronturi, copilul clacheaz?, incapabil s? fie martorul, ba chiar protagonistul, unui spectacol în care dou? hiene încearc? s?-l sfâ?ie, pentru a ?i-l revendica, fiecare alegându-se, fatal, doar cu o halc?.

Cu ani în urm?, am v?zut filmul Kramer versus Kramer, cu Dustin Hoffman ?i Meryl Streep, în regia lui Robert Benton – o produc?ie hollywoodian? centrat? pe un divor?. M-am convins astfel c? divor?ul poate avea ?i virtu?i… artistice. Din p?cate, îns?, la noi, divor?urile se petrec nu ca pe un platou de filmare, ci ca într-un episod din Animal Planet!

Psiholog Cosmina Vidican