Am o mare piatra pe inima si nu stiu cum ar trebui sa procedez. Noi stam la apartament si de vreo 3 ani jumate avem in casa o pisica. A gasit-o sotul meu in fata blocului abandonata. Stia ca imi doresc tare mult o pisica, asa ca am adoptat-o si am crescut-o.
Acum, de cand am venit cu bebe de la maternitate, am inceput sa am dubii in aceasta privinta. Oricat as face eu curat zi de zi, tot se mai gaseste cate un fir de par, si asta ma scoate din minti. Patutul celei mici il avem in dormitor, si trebuie sa stam mereu cu usa inchisa pt a nu intra pisica. Ne-am tot gandit cum am putea sa rezolvam aceasta situatie, pt ca acum e micuta, insa cand va veni vremea sa mearga, nu o pot tine numai intr-o camera. Mi-e teama ca va aduna tot parul de pe jos, si nu cred ca mi-as putea ierta vreodata daca se va imbolnavi din aceasta cauza. Uneori ma simt vinovata pt ca am aceste ganduri, deoarece pana sa vina copilul, pisica aceasta a fost practic copilul nostru. Nu o pot abandona pur si simplu. Nu o putem da unei alte familii, pt ca este salbatica cu persoanele straine. Nu iese niciodata din casa. Daca as duce-o undeva la tara, nu s-ar adapta conditiilor de acolo si probabil ar sfarsi afasiata de caini. Nu stiu cum sa fac...dar nici nu pot risca sanatatea copilului meu. In plus, orice mama stie ce nseamna sa ai un copil mic. Trebuie sa-i acorzi f mult timp, pe noapte o mama doarme cateva ore pt ca trebuie sa alapteze. Ideea e ca nu prea iti mairamane timp pt treburile casnice. Cu un animal in casa nu se mentine curatenia nici macar cateva ore. Muncesc in zadar si toata energia mea se scurge vazand cu ochii. Am devenit mult mai exigenta privind curatenia, dar asta probabil datorita spiritului protector al unei mame. Va rog sa ma ajutati cu un sfat.
Comentarii