Povestea nasterii mele

 Buna dimineata! Buburuza mea doarme, asa ca am putin timp pt a povesti cum a decurs nasterea. Mentionez faptul ca eu optasem pt nasterea naturala, insa pe data de 23.02.2015 am fost la ultimul ecograf unde am fost anuntata ca a doua zi urmeaza sa fac cezariana. Motive: cordonul in jurul gatului, circumferinta craniana mare, si faptul ca eu implineam deja 40 de saptamani si nu aveam nici un simptom ca bebe ar vrea sa ne cunoasca. Aceasta veste a fost una soc pt mine, nu ma asteptam. Asa ca toate documentarile mele in ceea ceea ce priveste nasterea naturala s-au dovedit a fi timp pierdut. In noaptea aceea nu am dormit, imi treceau prin cap tot felul de idei...

Am pregatit de cu seara 3 plicuri: pt medic, pt anestezist, si pt neonatolog. Asa se procedeaza. Cand vine vorba de sanatatea copilului tau si in cele din urma de sanatatea ta, banii chiar nu mai  conteaza. Ii vezi ca pe niste hartii si atat.

Cand am iesit pe usa apartamentului i-am zis sotului: ''Plecam 2, si vom veni 3.'' Aveam inima cat un purice pt ca nu prea stiam ce ma asteapta, insa in acelasi timp stiam ca trebuie sa fiu puternica. Era o zi ploioasa, parca la acelasi sentiment cu mine. Am intrat la urgente si i-am dat unei doamne trimiterea de la medic. In jurul meu erau oameni bolnavi care asteptau pe acel hol. Nu-mi transmiteau o stare prea buna... Am fost intrebata cum anume voi naste, am raspuns ca prin cezariana, la care acea doamna in varsta spune:'' Nu stiu cum va face fata dn doctor pt ca sunteti cam multe programate azi. Dar se descurca dansul, ca doar e medic cu experienta.'' Mi s-a luat tensiunea si am fost condusa de o alta doamna mai tanara catre o baie unde urma sa ma schimb. Am urmat-o pe holurile spitalului si ma rugam ca nu cumva sa ma pierd pe acolo. Pt a intra in baia aceea a trebuit sa fac slalom printre batrani vizibil bolnavi, unii in carucioare, altii lungiti pe targi. Am incercat sa nu ma uit fixand usa toaletei. M-am schimbat intr-o camasa de noapte pe care o adusesem de acasa. Cand am iesit, le-am cunoscut si pe ''colegele mele de suferinta''. Erau 3 la numar. Toate aveau in mana bagaje si pareau nerabdatoare. Au urmat o serie de intrebari din partea asistentelor, m-au cantarit, m-au masurat, au ascultat bataile inimii bebelusului si mi-au luat mostra de urocultura (exact cum se face la testul papanicolau). De fiecare data pentru mine aceasta se dovedeste a fi foarte dureroasa. Apoi ne-au dus intr-o camera cu mai multe paturi. Acolo au urmat o alta sere de intrebari pt a completa niste fise. Apoi mi s-a facut o injectie in bratul stang (nu stiu exact pt ce a fost aia), m-au intepat in ureche si apoi ma tot stergea asistenta cu putina vata pt a vedea in cat timp mi se coaguleaza sangele, mi s-a pus o branula in mana stanga... Deja ma simteam ca un cobai, atatea ace, atatea intepaturi, deja nu mai aveam nevoie de explicatii, vroiam doar sa treaca acea zi cat mai repede. Apoi ni s-au adus niste camasi de noapte de-ale lor si a trebuit sa ne schimbam. Am fost dusa intr-o alta camera pt a mi se pune sonda. Stiam deja ca va fi dureros, mi-a povestit fina mea care trecuse prin aceasta experienta cu o luna inainte. Am inchis ochii si am strans tare din dinti... apoi cu sonda in mana pe post de ''poseta de firma'' (asa glumeau asistentele) am fost dusa intr-o alta camera unde urma sa vina anestezistul sa-mi aduca la cunostinta mai multe informatii despre ce urma sa se intample. Imi amintesc cum stateam in fund pe marginea unui pat asteptand. Eram singura, doar eu cu sonda. Ma uitam la acel cablu din plastic si nu-mi dadeam seama de ce curge acel lichid galben fara ca eu sa pot opri asta. Parca eram drogata, asa ma simteam. In acel moment putea sa mi se spuna ca urmeaza sa-mi tae capul, iar eu nu cred ca eram in stare sa reactionez cumva. Eram parca in transa...

A venit si anestezistul care de fapt era o tipa tanara foarte draguta si sociabila. Mi-a spus care sunt riscurile anesteziei si motivele pt care ar trebui sa optez pt anestezia rahidiana (locala). Am semnat cum ca sunt de acord cu tot ce mi s-a adus la cunostinta. Aveam plicul pt ea in mana. I l-am intins prieteneste, la care ea ma intreaba: ''Este o scrisoare pt mine?'' I-am zambit. 

Am ajuns in sfarsit in camera unde urma sa fu operata. Cand am intrat am observat ca erau 2 medici ginecologi: medicul meu si un alt medic femeie care se spala pe maini dupa operatia deja terminata. Eu eram a doua. Urma acea injectie in coloana. Imi tot repetam in gand ca trebuie sa stau relaxata indiferent de cat de tare va durea. M-au pus intr-o pozitie cocosata, cu umerii lasati in fata. O asistenta ma tinea practic in brate, stand in fata mea, iar din spate o auzeam pe anestezista dandu-mi indicatii. M-a dat cu o solutie rece, apoi m-a anuntat ca voi simti o mica intepatura, sa incerc sa nu ma misc. Spre surprinderea mea, nu a fost deloc dureros. Au trecut cateva minute si am fost intrebata daca imi mai simt picioarele. Nici nu eram sigura ce sa raspund. In cateva momente au inceput sa ma opereze. Ma tot intrebau daca simt ceva. Simteam ceva, insa foarte, foarte finut. Simteam cum se misca tot corpul meu pe acea masa, parca ramasese doar sufletul meu acolo, iar corpul deja nu-mi mai partinea. Nu a durat mult si am simtit o mare presiune, dupa care o mare eliberare. Un tipat puternic m-a trezit putin la viata. Am dat sa ridic capul pt a o vedea cat mai repede, insa mi s-a spus sa nu ma mai misc asa brusc pt ca mi-o vor arata imediat. Cand am vazut-o pt prima oara, ea plangea cu o gura mare pana la urechi. Era atat de mare. Ma intebam cum a incaput ea in burtica mea...

M-au mutat pe o alta masa cu role. In drum spre reanimare, i-am vazut chipul sotului care ma intreaba:'' Ce faci mami?'' Nu am putut rosti nimic, decat un fel de marait. Eram semi-adormita. Am ajuns in camera de reanimare unde era si colega operata inaintea mea. Urma o noapte crunta, in care nu am inchis un ochi. Prin intermediul branulei ne erau introduse tot felul de substante, unele parca te calmau, iar altele ne provocau niste contractii ale uterului greu de suportat. Insa fiind  amandoua in aceeasi situatie, am incercat sa trecem peste aceste momente povestind vrute si nevrute. Parca ne stiam de-o viata. Era imposibil sa dormi, pt ca la mana dreapta aveam pus un tensiometru care la 5 minute declansa un sunet puternic si ne strangea bratul f puternic. A trebuit pana dimineata sa consumam 2 litri de apa cu paiul. A fost f greu, pt ca nu mancasem de ceva vreme si nu prea aveam dupa ce bea apa. Asa ca am baut asa in sila. Si ne chinuiam acel pai, pt ca se incovoia si nu mai ajungea pana la fund....offf...greu.A doua zi de dimineata, ne-au mutat intr-o camera cu 3 paturi. Nu a durat mult si ne-a venit si cea de-a 3-a colega. Ni se tot zicea ca trebuie sa incercam sa ne dam jos din pat. Am incercat, insa nici nu am apucat sa ma ridic in fund ca ma luase o ameteala de parca as fi baut o nopate intreaga. L-am asteptat pe sotul meu sa vina la vizita, si dupa cateva incercari ratate, am reusit sa ma ridic in picoare si sa merg cativa pasi sprijinita de pat. Era atat de greu incat simteam ca nu-mi voi reveni niciodata. Noaptea dormeam doar pe spate. De mancat am avut voie in ziua respectiva numai iaurt si supa strecurata. Nasa mea mi-a trimis o supa facuta de ea. Nu avea nici un gust, asa ca am mancat doar iaurt. Ma simteam slabita, nu eram in stare sa ma spal, de-abia ajungeam la baie, nu ma mai puteam ridica de pe wc. Nu mai zic de conditiile mizere din spital. Nu exista capac de wc, asa ca trebuia sa pun servetele de jur imprejur, la dusuri nu am avut curaj sa intru  pt ca nu aveai loc de tiganci care isi si spalau hainele pe acolo si le intindeau apoi pe calorifere. 

A sosit si timpul pt prima mea experienta cu alaptatul. Sprijinita de pereti, am ajuns in final la puiul meu. Era cale destul de lunga din camera pana la alaptat, insa motivatia era mai presus de orice. M-am asezat pe un scaun rigid si m-am trezit cu copilul in brate. Era infasat precum o sarma. I se vedea numai fetisoara. Era primul contact cu el si ma simteam atat de stangace... L-am pus la san, insa nu stiam daca suge sau nu. Ma uitam in ochii ei si vedeam un mic pui nejutorat care de acum inainte avea sa depinda in mare parte de mine. Nu cred ca am sa uit acea privire niciodata. Se infiripa acel sentiment matern fara ca eu sa constientizez acest lucru. Mergeam din 3 in 3 ore la alaptat.Dupa ce ni-i luau de la san, asistentele ii indopau cu lapte formula. Era destul de obositor, insa am avut marele noroc ca a 3-a zi sa fim externati. Am semnat externarea pe propria raspundere, pt ca ei vroiau sa ne mai tina o zi. Insa nu mai suportam acel loc. Vroiam sa ajungem acasa cat mai repede si sa intram in ritmul nostru. 

Nu am amintiri placute legate de nastere, as vrea sa le pot sterge cu buretele, insa cel mai important lucru este ca buburuza noastra este sanatoasa, iar eu ma voi recupera incetul cu incetul. Nasterea este o loterie, la concluzia asta am ajuns. Degeaba ne facem planul de acasa, nimic nu va fi asa cum ne-am planuit. Trebuie sa te adaptezi situatiei, nu ai incotro. A fi mama presupune sacrificii, iar nasterea nu este decat inceputul unei aventuri.