Dupa luni de amanari, iata ca am ales numele fetitei. Mai usor decat credeam. L-a ales fratiorul. L-am intrebat in treacat, cum ar vrea sa o cheme: Mara sau Ana? A raspuns categoric Ana si a ras incantat. Asa ca ne-a convins le loc.
Am intrebat de mai multe ori, si in ordine inversa, raspunsul a fost acelasi.
Nu ma asteptam, intrucat nu cunoaste pe nimeni Ana. In schimb, stie o fetita Mara, asa ca ma asteptam sa fie invers.
Ma bucur ca avem in sfarsit numele ales. Parca imi place si mai mult de cand l-a ales el.
Nu eram convinsa nici macar ca acelea sunt variantele finale, inca mai cautam optiuni, mai dezbateam. Astea fusesera cam singurele comune din propunerile mele si ale sotului. Dar nu stabilisem ca va fi unul din ele.
Insa cand a zis cel mic asa convins si incantat "Ana", am stiut pe loc ca asta este. Mi se pare ca e perfect, ca nu ar putea sa o cheme altfel.
Te asteptam, micuta Ana, sa ne faci viata mai frumoasa!
Comentarii