Bloguri

Jurnal de sarcina

Nicoleta devine Nikos

  • Dacă pentru fata alesesem Raisa Nicoleta, pentru băiat am ales Nikos Ionuț. De ce acest nume? Barbatamiu și-a dorit foarte mult ca fata să îmi poarte numele, iar ca dovadă de iubire, numele inițial pentru băiat avea sa fie Andreeas, doar că ne-a luat-o înainte cumnatamiu și i-a pus acest nume fiului său, iar ca să își ducă promisiunea până la capăt, am cautat un derivat din numele Nicolas. Astfel am ajuns la Nikos. Iar Ionuț este unul dintre numele soțului meu. Așa ne-a fost înțelegerea : fata sa poarte numele meu, iar băiatul numele lui. Dacă tot am ales numele copilului, trebuie să alegem și nașii și moșii. Nașii vor fi aceiași ca și la Iris pentru că noi ne dorim o singura pereche de nași. Iar ca moși i-am ales pe cei mai buni prieteni. Ne-am gândit că dacă la Iris a fost o situație foarte complicată : moșii inițiali nu și-au făcut datoria, din motive de sănătate nici a doua pereche nu ne-au putut fi alături și în ziua botezului am pus ca moși primele persoane apărute în calea (sora soțului și iubitul ei), am vrut să nu pățim același lucru și cu bebe 2 și am ales ca moși persoanele pe care ne bazăm cel mai mult (se află pe locul 2, pentru ca pe primul loc ne sunt nașii). I-am ales și din pricina faptului că de când am anunțat sarcina au fost singurii care s-au interesat de sănătatea mea și a copiilor (Iris și bebe 2) și care ne-au însoțit peste tot.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Emoții pentru venirea lui bebe

    În fiecare zi am mari emoții deoarece simt că Bebe vine. De când am fost internata și pana astăzi am avut în continuare dureri lombare sau de burtă cu o durata constantă, de intensitate mică spre medi...
  • Bagajul pentru maternitate

    Deși începusem să pregătesc bagajul de maternitate încă din săptămâna 30,încă nu l-am terminat. Am făcut o listă cu lucrurile pe care le-am avut când am nascut-o pe Iris, am cautat pe internet m...
  • Ultimele cumpărături

    Pentru că ne-au cam speriat contracțiile detectate la spital, am dat iama în magazine și am făcut ultimele cumpărături necesare. Pentru bebe am luat prosoape de baie, 2-3 hăinuțe pentru primele poze...
  • Mami la spital

    Cand am fost la ultima morfologie, doamna doctor m-a programat pentru următoarea consultație pe 23 ianuarie, dar când am ajuns la maternitate am aflat ca este zi libera de la stat și nu se fac consult...
  • Pregătirile pentru bebe N sunt gata

    Deși este devreme, sunt dabea în săptămâna 34, am terminat atât camera noastră, unde vom dormi toți 4, cât şi livingul. Pătuțul de lemn are o lenjerie noua, pătuțul pliabil este montat, căruțul este...

Din aceeasi categorie...

  • Alegerea numelui

    Din primele săptămâni de sarcină am făcut căutări in privința numelui. Nu ne-a fost prea greu deoarece atunci când l-am auzit pentru prima dată am știut că așa o vom numi pe fetița noastră. Sora mai ...
  • Edith

    Hello, sunshine Ne-am decis in ceea ce priveste numele tau. Este foarte dificil uneori, dar la fel ca la fratiorul tau, cand l-am auzit si l-am pronunțat, am stiut ca acesta este! Edith-Elena te ve...
  • Când alegerea numelei pentru Bebeluș devine o provocare

    Pentru noi, să aducem un copil pe lume părea a fi un vis care prindea contur, iar când vestea bună a venit rapid, am simțit că suntem cu adevărat norocoși. Însă, adevărata provocare a &ici...
  • Povestea noastra

    Povestea noastra Din fericire rezultatele au fost bune,am decis sa renunț la tratamentul cu anticonceptionale si sa ne ocupam de conceperea unui bebe . Eram foarte încântată, si vorbeam tot m...
  • 31 saptamani

    Buna mamici! Anul 2024 ne mareste familia, mai este foarte putin pana in luna mai cand cea dea doua minune a noastra va aparea. Fetita este foarte bucuroasa si de abia o asteapta sa vina. Mai are o v...
  • Nume bebe

    Bună. O aventura la mine cu alesul prenumelui lui bebe, mi se pare ca sunt prea puține pentru băieței, după ce am consultat listele, calendarul, postări în social media, am ales. Îl va chema Damian💙pe...
  • O minune din cer

    Draga mea, Povestea noastra incepe inainte de conceperea ta, cand eu si tatal tau eram in vacanta. Intr-un tren care leaga doua orase din SriLanka, i-am spus tatalui tau ca numele Nuwara Eliya mi se ...
  • Alegerea numelui

    La inceputul sarcinii mi am descarcat aplicatia Sarcina+ care m a ajutat pe tot parcursul acesteia. Inca de la inceput ai optiunea de a vizualiza nume posibile pt bebelusul tau, zis si facut, am incep...
  • VICTOR- totul despre semnificația numelui tau 💙

    VICTOR ,ce nume superb.💙 Înainte să îți alegem numele ne am uitat pe net după semnificația numelui....mi a sărit în ochi numele Victor și atât de tare mi a plăcut ce scria la semnificație încât am ...
  • Sarcina

    Bună mămici! Deși mai avem 3 luni și puțin pana sa ne cunoaștem a doua minune am reușit sa ii alegem numele. Daca în 2023 am fost 3 în 2024 ne mărim și vom fi o familie de 4 membri ❤️. Medeea sora ma...