Bloguri

Jurnal de sarcina

Emoții pentru venirea lui bebe

  • În fiecare zi am mari emoții deoarece simt că Bebe vine. De când am fost internata și pana astăzi am avut în continuare dureri lombare sau de burtă cu o durata constantă, de intensitate mică spre medie. După ce am intrat în săptămâna 37 durerile au început să se intensifice, durerea devine din ce în ce mai puternică și nu mai apare doar seara, ci se menține și pe parcursul zilei. Am emoții pentru că peste 2 zile am urmatorul consult și mă gândesc că poate va fi ultimul, mă gândesc că dimineață când voi pleca e posibil sa îmi las fetiță acasă pentru câteva zile, fără să o văd până la reîntoarcerea acasă cu bebe 2. În fiecare zi încerc sa ma bucur de fiecare clipă lângă ea și sper ca în ziua când bebe va veni, dorul de Iris sa nu ma copleșească. Sper ca zilele cât voi sta internata după naștere să nu îmi provoace o stare depresiva și să îmi îngreuneze recuperare după operație. Totodată îmi este frică (,) că va interveni "diferențele" intre ei, că unul va fi mai iubit decât celalalt, sau mai rău, iubirea va fi împărțită (de exemplu Iris sa fie iubita mai mult de taicssu, iar bebe sa fie iubit doar de mine).. Ce-i drept frica aceasta vine după câteva episoade în care Iris m-a ignorat complet și a avut toata atenția și tot timpul dedicat pentru taicssu, iar soțul meu a fost foarte dedicat în creșterea și pregătirea lui Iris și nu l-a prea interesat de sarcină, nu s-a prea implicat la cumpărături sau la pregătirea pentru venirea lui bebe. El a fost mai mult pe principiul "ce atâta agitație? Avem lucruri de la Iris, la ce ne trebuiesc altele sau de ce sa ma stresez cu niște lucruri prin care am trecut odată". Iris a devenit din ce în ce mai geloasa în ultimele 2 săptămâni. Dacă mă vede pe mine și pe taicasu împreună, face orice sa se bage între noi, sa ne despartă, de adormit vrea sa adoarmă lângă mine, dar toata noaptea sta lângă el, iar dimineața primul lucru pe care îl face este să îl caute, în schimb dacă vede pe altcineva că se aproprie de mine, face la fel cum face pentru taicasu ( sa despartă persoana respectiva de mine, sa fiu doar pentru ea).

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Emoții pentru venirea lui bebe

    În fiecare zi am mari emoții deoarece simt că Bebe vine. De când am fost internata și pana astăzi am avut în continuare dureri lombare sau de burtă cu o durata constantă, de intensitate mică spre medi...
  • Bagajul pentru maternitate

    Deși începusem să pregătesc bagajul de maternitate încă din săptămâna 30,încă nu l-am terminat. Am făcut o listă cu lucrurile pe care le-am avut când am nascut-o pe Iris, am cautat pe internet m...
  • Ultimele cumpărături

    Pentru că ne-au cam speriat contracțiile detectate la spital, am dat iama în magazine și am făcut ultimele cumpărături necesare. Pentru bebe am luat prosoape de baie, 2-3 hăinuțe pentru primele poze...
  • Mami la spital

    Cand am fost la ultima morfologie, doamna doctor m-a programat pentru următoarea consultație pe 23 ianuarie, dar când am ajuns la maternitate am aflat ca este zi libera de la stat și nu se fac consult...
  • Pregătirile pentru bebe N sunt gata

    Deși este devreme, sunt dabea în săptămâna 34, am terminat atât camera noastră, unde vom dormi toți 4, cât şi livingul. Pătuțul de lemn are o lenjerie noua, pătuțul pliabil este montat, căruțul este...

Din aceeasi categorie...