Buna,
Pana sa raman insarcinata nu prea aveam treaba cu emotiile , le puteam gestiona destul de usor , mai ales sa plang, pentru mine plansul era semn de slabiciune . Nu imi placea sa ma vada nimeni plangand , dar nici eu nu suportam sa vad pe altii plangand .Dupa ce am aflat ca sunt insarcinata ,am simtit nevoia in primele luni sa zic tot ce gandeam si tot ce aveam pe suflet , nu conta ca sunt la munca , acasa sau in oricare loc unde nu imi convenea ceva, putin m-am speriat de mine , dar am zis ca asa e mai binede ce sa ma supar eu.
Apoi am experimentat alt sentiment , de singuratate , de a sta mai mult cu mine, de a ma gandi la ce va fi , cum voi face fata la tot si mai ales frica de a nu duce sarcina pana la capat iar bebe sa fie sanatos.Acum incerc sa fiu calma ,linistita si sa ma rog lui Dumnezeu sa-mi fie alaturi.
Comentarii