-
Am ajuns cu bine în săptămâna 35 de sarcina, mai am puțin până să o cunosc pe bebelușa mea dar mă simt tot mai epuizată😔, acum pe lângă arsurile insuportabile pe care le am încă din al doilea trimestru acum mă confrunt și cu dureri de dinți fară să am carii sau alte probleme dentare pur și simplu au început să mă doară din senin și în general seara când vreau să dorm😥Și cum nu era destul doar atât au mai apărut și crampele musculare care mă trezesc din somn noaptea și efectiv nu mai pot de durere. Am început să consum banane fiind o sursa buna de potasiu dar nu pot nici să mănânc în exces pentru că constipă și pe lângă banane iau magneB6 supliment, sper să fie mai bine și să încep să mă odihnesc din nou mai mult pentru că aș vrea să fiu puternică, să am bateriile încărcate atunci când va veni momentul travaliului și să pot face față cu brio.🙏 Atunci când îmi este cel mai greu mă gândesc doar la momentul când o voi vedea prima oară și mă rog ca toate să decurgă bine.Te aștept cu nerăbdare Andra Maria,fetița mea iubită!😍🥰❤❤💕🤰🤱
Comentarii