-
La sfârșitul celor 30 de săptămâni am tras o sperietură zdravănă deoarece nu am mai simțit-o mișcând pe bebelușa mea, o zi de dimineața până seara nu a mișcat deloc și a doua zi de dimineața am băut puțină cafea, am stat în poziția în care ea mișca cel mai energic dar nimic nu se mișca.😔Atunci am sunat-o pe doamna doctor și i-am spus iar ea mi-a spus să mă prezint de urgență la cabinet. Am mers acolo mi-a făcut ecografie iar bebelina mea era ok singurul lucru ce mă îngrijorase era că s-a întors cu fundul în jos,poziție pelvină iar eu îmi doream să nasc natural și asta mă încurca mai ales că avea și cordonul după gât dar după aceea mi-a explicat doamna doctor că are șanse să se mai întoarcă, încă mai are loc.Nu aveam foarte mult lichid amniotic și mi s- a recomandat să beau mai multă apă. Sincer nu ne explicam nici eu nici doamna doctor de ce nu mișcase o zi întreagă pentru că după ce am ajuns acolo imediat a început să miște🤕 În fine,am trecut și peste asta,am aflat că este bine avea deja 1658 de grame și 43 cm inimioara îi bătea normal, prin cordon se alimenta normal, totul era ok.🙂M-am gândit că poate din cauza mea nu a mai fost așa activă deoarece în ziua aceea nu prea m-am odihnit, am fost puțin epuizata și stresată și poate ea a simțit lucrul acesta.Acum știu că trebuie să mă odihnesc mai mult și asta vă sfătuiesc și pe voi viitoare mămici .🤗 Eu sunt foarte atentă de atunci cu odihna și sper să duc la bun sfârșit sarcina și să am o naștere ușoară. Asta vă doresc și vouă😘🤗 De abea aștept să îmi văd prințesa!!!😍😍😍❤❤💕
Comentarii