-
10 saptamani...Ganduri...planuri....zambete la gândul ca voi fi mamica...plâns noaptea la gândul ca nu voi fi o mama bună...prea multe sentimente intr-un om.
Primele săptămâni mi s-au părut groaznice. Nimeni nu știa despre sarcina, noi nu știam ce vom face...știam ca nu sunt în stare sa renunț la bebe dar gândul ca nu sunt măritată si ce o sa zică părinții...ce o sa fac cu viata mea dacă el va da bir cu fugiții...ma voi descurca singura? Mereu m-am bazat doar pe mine, dar inainte eram una...acum sunt doi. Clar aveam nevoie de o programare la doctor, voiam sa știu exact ce este cu mine...si astfel după mult timp de așteptare (la noi în oraș pt o programare aștepți mult si bine-cu toate ca o plătim, si nu e deloc ieftina) i-am auzit inimioara.
A fost momentul când am știut ca pot, orice pt chestiuta aia micuta din mine..orice pt ea, pt ca se pare ca era o fetita.
Comentarii