Mult timp mi-a luat să mărturisesc prin ce încercări am trecut. Până la vârsta de 39 de ani nu am simțit să devin mamă. Eram concentrată pe meserie și competițiile sportive de fitness cu toate că eram un magnet pentru copii. Pe 22 iunie primesc un apel telefonic de la duhovnicul meu și îmi transmite că o fetiță de câteva săptămâni abandonată în centrul maternal nu are naș pentru încrestinare și dacă aș dori să ajut. Am acceptat pe loc dar când am consultat programul de muncă am observat că singura zi liberă e vineri 24 iunie și am hotărât să fie asta data. La pauză m-am dus la magazinul de lângă serviciu să întreb de necesarul pentru botez și cât ar costa. Îi tansmit vânzătoarei că mâine revin să cumpăr cele necesare pentru că îmi intră salariu pe card. Râdeam cu colegii și spuneam ce nume să punem eu m-am gândit la Petronela pentru că țineam postul Sf Petru și Pavel dar un coleg îmi sugera numele Paula dar fertița avea numele pus. Cred că este trimisă ca un dar pentru că numele meu este derivat din Adelina și al doilea nume este Petronela. Joi la ora 7:30 m-am prezentat la centrul de plasament mi-a adus bebelușa și cu mare emoție o țineam în brațe pentru că era foarte fragilă apoi am semnat acte de a o scoate din plasament pentru data de 24 iunie. La botez realizez că este sărbătoarea nașterea Sf Ioan și am decis să îi spunem Ioana pe lângă cele două nume. Am realizat în timpul slujbei că nașa este un copil nedorit care ține o fetiță nedorită. M-am atatșat foarte mult de micuță și eram la un pas să o înfiez. Discutând cu un preot m-a întrebat de ce nu am copii am zis că nu am încercat. Am primit ca sfat să am grijă dacă o înfiez și o să am propriul copil să grestionez problemele căsniciei fără să fac diferențe. M-am apucat să fac control ginecologic și analize să văd care e starea mea de sănătate. Rezulatele erau foarte bune așa că m-am hotărât să fac copii. Am fost foarte tristă că mi-a murit mama soacră dar doliu a trecut cu bucuria că am rămas însărcinată și am văzut prima ecografie. Am fost cu serviciul într-o deplasare foarte friguroasă și mi-a venit rău după câteva zile văd că am o picătură de sânge și am fugit la camera de gardă. Am sunat directorul să anunț că îmi este rău dar nu au găsit modalitate de înlocuire. Medicul m-a consolat, mi-a zis că m-am speriat pentru niște picături de sânge că pot să fiu internată sau să iau tratamentul acasă și să am grijă să nu fac puseu de tensiune. Am refuzat internarea. A doua zi am eram la muncă pe scenă si am simțit înțepături în inimă, ovare spasme. La pauză fug la cabină mi-am pus absorbant și am continuat munca. Am primit aplauze cele mai încurajoatoare de la copii și eu mi-am pierdut sarcina. După spectacol am fost abandonată de colege în cabină. M-am întâlnit cu o căldăriță care mi-a zis că nu arăt bine și s-a oferit să meargă cu mine la medic dar am refuzat ajutorul. M-am apucat să citesc acatistul Sf Stelian și acolo era o frază despre rugăciunea pentru copiii care nu mai sunt. La camera de gardă îmi confirmă avortul parțial. Pe 8 martie primeam mesaje cu felicitări că sunt mamă și eu mi-am pierdut sarcina pe 7 martie. După externare mi-am vizitat finuța și mi-a oferit inocența ei ca să îmi vindec rana. Am stat toată luna martie în concediu și analizam faptele.Revenirea la serviciu se lasă cu discuții agresive de la o colegă care îmi zice să termin cu victinizarea că a fost alegerea mea. M-am concentrat pe muncă cu copii și detașare de cei care m-au judecat în decizii.
De Paște am fost la azil în vizită, fără să anunțăm conducerea, la tata socru și am sesizat că nu mai are dinții. Acest lucru m-a tulburat și căutam să il mut cu toate că vedeam că starea lui se degradează. Pe 5 mai aveam de pregătit petrecerea de un an a finuței. Pe 4 mai era la cumparături pentru finuță și primesc un apel de la azil, îmi trasmite că tata socru are tensiuniea 7 si respiră foarte greu, a decedat in ziua respectivă. Am înlocuit petrecerea finuței cu înmormâtarea. Cei de la azil au reținut cardul ca să își însușească ultima pensie care se acordă fiului cu toate că următoare pomenire o făceam tot la azil cu a fost și cea de imormâtare. După hoția făcută de directoarea de azil am renunțat să mai fac pomenirea acolo.
M-am consolat că am o familie în cer mama, bebe și tata. Dumnezeu să îi ierte!
Mafia din azilul privat ( concesiune intr-o școală) din comuna din Moldova nu ține mult iar Dumnezeu nu ajută oamenii care umblă cu furtișeag. Sunt multe victime în situația noastră și m-ai are obrăznicirea doamna director de azil să fie pe listele electorale.
Mi-am acordat perioadă de doliu și am lecturat cărți despre traume, psihologie și motivație. Copilașii din jurul meu m-a motivat să merg mai departe.
Va urma povestea după șase luni a testului pozitiv.
Comentarii