Ziua cea mare

Cand am ajuns la ultimul control, am aflat cum se simte “sa-ti cada cerul in cap”. Cum erai agitata si zbataioasa, ai reusit sa iti dai cordonul dupa gat, nu odata ci de doua ori. Mie deja mi se oarea ciudat ca burtica nu coboara. Mai erau 15 cm de cordon ombilical, ceea ce insemna ca in momentul in care plecai spre canalul nasterii, te-ai fi sugrumat cu cordonul. Toate planurile mele fusesera date peste cap. Nu voiam sa accept ca va trebui sa fac operatie. Nu puteam sa fac operatie, mi s-a parut ca visez. Domnul Doctor mi-a explicat riscurile, plusurile si minusurile. Printre suspine si lacrimi am realizat ca trebuie sa fac ceea ce e bine pentru tine, sa te aduc pe lume in siguranta. Asa ca am acceptat! Cu inima indoita am acceptat sa fac cezariana. Am plans in masina de la cabinet pana acasa, sotul ma consola, imi spunea ca o sa treaca, iar eu ii dadeam cu plansul si mai tare. Pe data de 20 m-am prezentat la ca o panseluta la ora 7 la spitalul judetean. Trebuie sa recunosc ca prezenta mea acolo a fost datorata sotului, care a tratat cu mine in momentul in care am facut atac de panica si am zis ca nu mai vreau sa merg nicaieri 😅 Pentru mine experienta nasterii prin cezariana nu a fost una deloc placuta. Unele mame care reusesc da nasca natural spun despre cele care nasc prin cezariana ca nu sunt mame, ca au ales “calea usoara”. Nu e deloc calea usoara, e calea in care te simti cel mai umilit, calea in care esti la mana altora, calea in care nu poti sa te bucuri de minunea mica din cauza durerilor. Nu vreau sa sperii viitoarele mamici, fiecare simte durerea altfel. Eu am suferit de durere, dar mai mult de umilinta asistentelor si infirmierelor! Ma faceau sa ma simt josnic, plangeam in fiecare zi. Cu alaptatul nu m-a ajutat NIMENI! Am cautat pe net metodele de atasare, ma mulgeam ca sa intretin lactatia, incercam sa te pun la san, erai prea micuta si nu puteai sa prinzi sanul. Le imploram sa te aduca inainte de masa ca sa te pot atasa, degeaba, te aduceau dupa masa, si cu regurgitare la gurita! Au fost multe momente intunecate, pe care nu stiu daca le voi putea uita vreodata. Momente ce mi-au sfasiat sufletul. Dar prin toate aceste momente negre, in viata mea a aparut o raza de soare care imi va incalzi sufletul pana la sfarsitul zilelor mele : Tu! Am plans cand te am vazut prima oara, erai atat de frumoasa, nici nu imi venea sa cred ca esti a mea. Cand ti-am pupat obrajorii tai bucalati pentru prima data, am simtit cum sarut eternitatea. Obrajorul tau era cel mai fin lucru pe care il atinsesem vreodata. Am plans mult, de bucurie, de frica de nou, de speranta, de necunoscut. Ziua aceea mi-a adus cel mai de pret dar pe care il poate primi o femeie!